[1.], [2.] și [3.]

1.

apăs clanța, prelungirea mâinii mele
deschid ușa spre „deși la 15 știam cine sunt,

m-am pierdut la 20”
dincolo de ușă – sine obosit de sine
umbra nu e pe gustul meu,

dar am făcut pact cu ea
abia acum aflu
m-aș putea preface surprinsă,

dar această reacție nu mai este decât un moft
moft pe care nu mi-l permit,

fiind afundată în realitate și în toate ecourile sale

fiind trecută prin destule stagii sentimentale

---

2.

ziceați ca sunt visătoare
premisă îndeajuns de eronată
am fost născută din frica de a deschide ochii
din frica de a închide ochii
din nevoia constantă de a plăsmui lumi alternative
nu neapărat utopii

---

3.

ghem de spini la-ncheieturi
o mare de singurătate-n gânduri.
urme de pași crestate-n pântec.
și tempoul – doar de suspin

ieșiri, intrări – nu se mai știe
acces în vid, în inutil.
plutesc în noapte întrerupt
în somnuri ce nu mi se-nchin’

trădez ambiguul.
polimorfism mult mai acut.
mi se abat în cale triluri
percep percep și nu aud

trădez ambiguul.

---