[1.], [2.] și [3.]
1.
ajungem foarte târziu acasă.
după ozi în carene-am hrănitego-ul cu lingurița de lemn, ne dezbrăcăm și
rămânemslabi într-o clipă de tăcere. atuncine oferim suficient spațiupentru a ne sculpta exact așa cum suntem.
încheieturile mise topeau pe talia ta amprentele teacopereaupână ce deveneau comune
puteam percepe doar plăcerea
(în momentul ăla nu mă recunoșteam)
mă uit la cearșafurile pătate de
corpurile noastre
mă prefac că lespăl
iarcând nu eștiatentă, lestrâng în brațe
2.
iluzia uitării:
conștiința îngroapă totuladânc însă corpul duce tot greul
fără ca măcarsă știe.
așa că ia un loc, aicie cafea proaspătă singurul criteriupentru a rezista
metamorfozei.
3.
cu trecerea timpului
problemele nu dispar
apar sub o altă formă mai discretă pe care doarcorpul ți-opoatespune.
oameniinu se întorc
rămân unde se simtiubiți.
nimic nu moare
totul se transformă într-o bilă care cade
pe dealul necunoscutului
(asta spun cei vii)
JF
Bravo Dani !