[12 ianuarie 24], [18 ianuarie 24], [29 ianuarie 24] și [8 februarie 24]
12 ianuarie 24
te cocoți pe canapea,
escaladezi tocul ușii,
faci un salt ștrengar pe galeria
de la perdea
cu pliciul în mână.
gesturi în reluare, mișcări de balet,
festina lente, îți repeți,
iar cu o seriozitate de neclintit,
omori dihania!
mă privești cu ochii mari,
iar io cu gura cască.
abdici din galeria perdelei,
descaleci tocul ușii,
te prelingi pe canapea
în brațele mele.
te trimit la duș.
miroși a ploșnițe.
te sun să te-ntreb ce faci,
să te oprești la alimentară în drum,
să iei unt –
– cum a fost azi la muncă…
ia, te rog și un pachet de țigări,
câți pacienți ai tratat…?
–
da, nu înțeleg,
de asta te întreb
cum ar fi mai bine
să îngrijim copilul ăsta
dintre mine și tine,
ce nevoi are iubirea noastră,
și de ce-o lăsăm
să doarmă goală noaptea
lângă fereastră
și n-o îmbrăcăm,
n-o hrănim,
n-o luăm în casă între noi,
n-o îmbrățișăm,
n-o scoatem în lume,
n-o spălăm,
n-o sărutăm pe ambii obraji,
n-o încurajăm,
n-o lăsăm să vorbească,
n-o protejăm
de ce ne abandonăm copilul?
de ce-mi spui că-ți pare rău
că n-am făcut avort
de ce plecăm amândoi din casă la serviciu
dimineața
și
iubirea o lăsăm tot la fereastră?
aș vrea să-mi spui
să lupt.
aș vrea să-mi spui
că trebuie să lupt.
–– și că tu ești altul.
alerg nenorocindu-mi picioarele,
sfârtecându-mi pielea,
zdrelindu-mi oasele,
alerg asudată,
alerg cu gura deschisă, ochii roșii,
obrajii-nsângerați, coatele zdrelite,
genunchii vineții,
alerg lovindu-mă de oameni,
alerg o-ntinsă rană,
nu mai suflu –
alerg și vâjâi, scuip, zvâcnesc,
prind contur violaceu,
vărs dintr-însămi sânge.
mă ia aerul
și mă formez o subțire crustă
ce incapacitează, mărginește, delimitează,
mă pironește locului
și mă prăvălesc;
mă calcă ei toți,
aleargă ei toți acum peste mine,
mă amprentează,
mă bătătoresc ei toți,
mă dau dracului
și una cu betonul.
mă dori capul, umerii, corpul,
devii inutil –
când toată lumea crede că iubesc febril
simt fire de plumb, nu fire de păr,
simt că mă sufoc
sunt fără astâmpăr
spui STOP! și (asta) sfâșie,
te resigilezi,
dai cu clor,
te uiți în oglindă
și încerci să nu te mutilezi,
să-ți ascunzi urmele verzi,
violacee, vineții,
să mergi acasă și…
– uite ce le-a adus mama la copii…!
să le spui de constelații,
să-notați printre jucării,
să-i lași să-ți gâdile omoplații,
să fie o după-amiază plină de-atipii.
și-i culci, și-i lași și dorm,
te desprinzi,
te schimbi,
îți lași inima pe-un raft, în cloroform,
te-ntinzi,
îți cauți telefonul
cu mâinile livide.
– astăzi s-a-ncheiat.
de a(stă)zi nu mă mai cuprinzi,
nu-mi mai infectezi gândurile
cu gândurile tale suferinde –
încetez
iar io continui,
doar că acum tu nu mai vezi
Leave a comment