***
(Ana-Maria Murariu)
***
oameni arzând în casă
mașini răsturnate. părți din cadavre împrăștiate pe șosea
nu există un lipici destul de puternic care să reîntregească trupurile
există doar ac și ață neagră. vom coase totul și vom pune în locul inimii un măr putred
ne vom preface că nimic nu s-a întâmplat
vom plânge pentru că așa se face la înmormântări
vom arunca pământ în groapă
mini-gropari pe care nimeni nu-i plătește. mini-cadavre care plâng în jurul unui mega-cadavru
zgomotul unui clopot bătrân pe fundal. ne doare moartea și nu am găsit încă pastile pentru asta
ne luăm de mână ca să nu mai simțim singurătatea
și plângem. plângem. plângem până când ne înecăm
și nu ne va salva nimeni
pentru că nu vrem să fim salvați
***
cerul ca un brad de crăciun
mii de steluțe luminând în întuneric. n-ai ochi să le vezi
stai cu capul în pământ
poate o să vezi morții de care nu te poți despărți
tablou aproape imposibil dar îți permiți să visezi: morții ca niște stele. viii ca niște crengi de nuc încercând să le atingă
tu stând pe iarba murdară încercând să faci o poză
nu-ți iese. plângi când îți amintești că ultimele poze din telefon sunt cu un sicriu
plângi știind că viața ta continuă și a ei nu
ridici mâinile spre cer. aștepți un semn că ea e bine. că zâmbește
că nu-i mai este atât de foame
dar nimic. e liniște. doar câte o petardă te readuce la viață
scâncitul câinelui care nu a învățat să nu-i fie frică
și bătăile inimii
bum bum. ca sunetele unei tobe. ca sunetul unui ciocan zdrobind țeasta unui om
ca sunetul morții. bum bum. bum a fost
și nimeni n-a auzit
Leave a comment