***
(Ioan Rusu)
un subsol al dorințelor
confuze undeva
la mijlocul antebrațului unde au crescut vegetații adenoide cristale încolăcite
flori de petunie
lăbuțele părăsite pe diametrul
distal al ischionului un joc cu simțurile ascuțite la maxim
din care trebuie să supraviețuim lăsând
respirația la margine spărgându-se în mișcări circulare&solare cascade de lumini atomi excitați curgând cu 1000 de fps pe sec. la vale
să nu uitați luminițele aprinse spunea
mama și toate luminițele se stingeau
la comandă familiaritate e
locul ăla în care uiți că trăiești-între două mașini de cusut bunica care ațâța focul cu
benzină aplecată spre
sobă cu mâinile piratate twd ochii ăia
cu hublou de diamant când plângea
plângea de fapt toată familiaritatea și beculețele se stingeau
la comandă-oricâte îmbrățișări ai primit 5 min/max niciuna nu a fost ca îmbrățișarea pe care ți-a dat-o bunica când
ai luat cheia de la beci și plângeai cu pumnii strânși ochii ei cu hublou de diamant aruncau atunci chenărașe
argintii pe pământ ca niște scântei de
magnolii înflorite prea devreme
a fost ea mereu-familiaritate învecinată cu atriul din mijloc cu aripa stângă de la picioare au fost luminițe au fost și
beculețe și beteală din sârmă
ghimpată aruncată simetric în brad au fost
sute de mii de pixeli uitați când bunica îți spunea să o suni dar ai uitat și ea
tot așteaptă
Leave a comment