***

(Cătălina Balan)

Un copil își lasă candela aprinsă în cameră,

lumina palidă se prelinge pe pereți,

luna se oglindește în tavan.

Afară e rece,

miroase a candelă.

Degetele amorțite nu se mișcă,

copilul se uită în depărtare,

deschide larg fereastra,

aerul rece pătrunde în cameră,

în oase, în degete, în răsuflare.

Ce o fi de arde încă?

Gerul nu o atinge, răceala nu o sperie,

și corpul greu, se face ușor,

aerul întră în orbite, în nas, în gură,

viteza crește constant, fereastra face gălăgie

iar candela privește copilul

care deja s-a spulberat în vânt.

---