*

nu, frate

nu-s dumnezeu

nu pot preschimba vinul în apă

nici durerea în fericire

sunt o biată fărâmă de pâine din care toți vreți să rupeți

mă dezmembrați mă mestecați cu gurile voastre nespălate de săptămâni

mă scuipați când vă dați seama cât de mucegăită sunt

nu, frate

nu-s dumnezeu

dumnezeu e atotputernic și eu sunt doar atotlașă

dumnezeu e iubitor și bun și lasă oamenii să sufere până la moarte

eu în schimb sunt iubitoare și bună și nu las pe nimeni să sufere

dumnezeu e lumină și eu nu știu să luminez așa cum o face el

dacă nu ați uita să-mi aprindeți sufletul cu puțină iertare poate aș deveni și eu mai luminoasă

nu, frate

eu nu-s dumnezeu

și nu pot să fac să dispară toată durerea pocnind din degete

dumnezeu poate dar uneori are mâinile prea ude și nu poate pocni

și distanța până la prosop e prea mare

agonizezi, frate

agonizezi și strigi după ajutor dar eu nu-s dumnezeu

eu sunt doar fărâma aia de pâine pe care ai strivit-o fără să vrei

și e în regulă

dumnezeu o să te ierte pentru asta

---

***

sunt un pui de pisică

n-am mamă, n-am tată. am doar frica

lângă mine scâncesc frații și surorile mele

nu ne aude nimeni

nu ne vrea nimeni

stăm înghesuiți încercând să găsim căldură

până când vine cineva și ne pune într-o pungă de plastic

ni se pare că vom fi salvați

câteva secunde de fericire distruse de o zdruncinătură

punga de plastic se rupe și noi plângem

nu ne aude nimeni

nu vrea să ne audă nimeni

nici măcar tu, cel care ai vrea să faci ceva dar n-ai curaj

mă târâi până la asfalt și mor

fratele mă urmează și moare

sora nu știe de ce e roșu peste tot. are impresia că e mâncare

moare și ea

murim ca niște gunoaie – și asta suntem. ne naștem

suntem băgați în pungi de plastic

aruncați în șanțuri sau pe trotuare

tu vrei să ne ucizi

noi vrem să ne salvăm – și poate moartea chiar e o salvare

sunt un pui de pisică

n-am cerut să mă nasc. n-am cerut să mor

n-am cerut decât niște ochi care să mă/ne vadă

niște mâini care să ne adopte

niște suflete care să alunge frica

noi nu știm ce e fericirea. noi doar murim

și împărțim aceeași soartă cu bebelușii nedoriți

aruncați în pungi de plastic

așteptând să vină cineva să ne salveze

---

***

pahare mânjite de salivă

filme violente pentru că ce ne place aia învățăm

motive de ceartă inexistente doar pentru că vrei să lovești în cineva

zgâlțâi inima mea bolnavă până când se scutură toată lumina

cotrobăi prin portofel după bani și niciun mulțumesc după ce ți-i dau eu singură

în lipsa ta, mamă, durerea e prea puternică

liniștea e prea zgomotoasă

și ploaia îneacă orice fărâmă de speranță

mirosul de benzină îmi aduce aminte de nopțile când stăteam ghemuită sub plapumă

într-o casă rece și goală

îmi era teamă să nu se întoarcă într-o baltă de sânge

ațipeam și mă pălmuiam ca să nu mai adorm

sticlele de sub pat care pocnesc în miez de noapte

mă fac să mă gândesc la o explozie

și nu-i nimeni aici să mă liniștească

doar o icoană deasupra patului

mai bătrână decât tine, mamă

și totuși încă aici să-mi asculte rugăciunile

fumul îmbibat în perdele și petele de grăsime de pe aragaz

dero și cif și totul strălucește

dar nu s-a inventat niciun detergent cu care să ștergem mucegaiul din inimi

degeaba am frecat cu clor. acum am o inimă decolorată

și pe nimeni care să aducă acuarele să o picteze

e întuneric și căldură țepoasă în casă

cu genunchii sub mine ascult ticăitul ceasului

o muzică pe care n-am înțeles-o niciodată

de ce să tic și să tac când pot să pic și să fac (ordine în amintiri)

telefonul vibrează

îmi spui noapte bună, mamă

și îți mulțumesc. deși știm amândouă că nopțile fără tine sunt ca resturile de mâncare

nu le vrea nimeni

---