***
Am încercat să-ți descriu mâinile,
M-am gândit doar la ale mele.
Pentru că fiecare îndoitură a corpului meu îți aparține ție
Și fiecare gând al meu vine din rădăcina firelor tale de păr.
Singura dată când te văd plângând
E când mă uit în oglindă.
Ne consumăm una pe alta ca gândacii de Colorado
Și frunzele de cartofi din gradina bunicului.
Săptămâna trecută pentru o secundă,
Doar pentru o secundă,
Am crezut că te urăsc.
Acum mă întreb cum am putut.
Te rog să mă ierți,
Dar pentru prima dată amintirea ta nu mai miroase a detergent de sticlă,
Ci a pilitură de dinte ars,
Care îți penetrează porii
Și îți învăluie creierul.
***
Ce ascund tăcerile?
Fiecare tăcere este un răspuns.
Uneori taci când săruți mâna unei poete frumoase,
Alteori pentru că în plămânii tăi plini de sânge poezia ei a intrat prea adânc.
***
O nuntă la marginea cimitirului
Pe fundalul unei recitări a codului penal.
Oare de ce m-ai rugat să număr
Câte dintre morminte aparțin alor noștri?
Și de ce femeia care a născut un prematur cu plămânii slabi
Avea în burtă o cupolă de os?
Atâtea anomalii în peisajul ăsta de pe malul râului.
Din cer coboară o mână uriașă
Cu unghiile vopsite stângaci într-un roz pal.
Mă ridică de haină cu două degete
Și mă îneacă în rău.
Nu pot nici măcar să țip.
Nu suntem decât păpușile unei fetițe nefericite.
Leave a comment