***

Am încercat să-ți descriu mâinile,

M-am gândit doar la ale mele.

Pentru că fiecare îndoitură a corpului meu îți aparține ție

Și fiecare gând al meu vine din rădăcina firelor tale de păr.

Singura dată când te văd plângând

E când mă uit în oglindă.

Ne consumăm una pe alta ca gândacii de Colorado

Și frunzele de cartofi din gradina bunicului.

Săptămâna trecută pentru o secundă,

Doar pentru o secundă,

Am crezut că te urăsc.

Acum mă întreb cum am putut.

Te rog să mă ierți,

Dar pentru prima dată amintirea ta nu mai miroase a detergent de sticlă,

Ci a pilitură de dinte ars,

Care îți penetrează porii

Și îți învăluie creierul.


***

Ce ascund tăcerile?

Fiecare tăcere este un răspuns.

Uneori taci când săruți mâna unei poete frumoase,

Alteori pentru că în plămânii tăi plini de sânge poezia ei a intrat prea adânc.


***

O nuntă la marginea cimitirului

Pe fundalul unei recitări a codului penal.

Oare de ce m-ai rugat să număr

Câte dintre morminte aparțin alor noștri?

Și de ce femeia care a născut un prematur cu plămânii slabi

Avea în burtă o cupolă de os?

Atâtea anomalii în peisajul ăsta de pe malul râului.

Din cer coboară o mână uriașă

Cu unghiile vopsite stângaci într-un roz pal.

Mă ridică de haină cu două degete

Și mă îneacă în rău.

Nu pot nici măcar să țip.

Nu suntem decât păpușile unei fetițe nefericite.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *