***
prima dată când am ingerat Substanța
nu am văzut niciun înger
în schimb am văzut-o pe mama
mi-a mângâiat creștetul și m-a dojenit
iar chipul ei curat m-a făcut
pentru o clipă să uit
de Durere
***
fiule
când mă voi ridica la cer
nu voi cere nimic
cuvântul meu
vei fi tu
iar tu ești adevărul
mersului meu pe pământ
***
E doisprezece
Și Dumnezeul meu stă de pază
Cine mai moare
Cine mai trăiește
În seara asta
Se joacă șeptica
***
M-am trezit
Un frig mizer
În întuneric
Te caut avid cu mâna
Mama mea
Moartă
***
într-un final mi-am dat seama
că mersul meu e aidoma
unui animal trist
„mamă, tu ce mai faci?
cum e acolo? frig ca și aici?
că la noi a început să plouă cumplit”
nu mă plâng
nu am timp
Sunt SUBSTANȚĂ
privesc cu milă copilul
cu leucemie mieloblastică
– sărăcuțul cu cât curaj înfruntă
mizeria asta de boală –
ies în gura spitalului
trag o cafea scurtă
privesc orașul
cândva o să mă îndrăgostesc
Leave a comment