***

from paris with love

o clădire de superficialități, uite, mă adresez din nou ție

și te privesc, așa cum o făceam acum câteva versuri, acum câteva luni,

din prisma singurătăților noastre combinate

stupide

salată de guacamole, prea mult ardei iute, cuvinte aiurea și ochii tăi dezlipiți din peisaj

mai multe tipuri de frumos și prea multă speranță călită

în călătoria cu mașina de azi

cum poate trece un an în așa-zisa noapte dintre ani

ce se întâmplă cu timpul noilor înțelesuri

ce erau datoare să răsară din proaspăta poezie

m-ai invitat să mâncăm împreună o savarină iar eu

ți-am mărturisit că nu vorbesc limba savarinelor

---

***

timpul care nu trece, ci rămâne, se permanentizează în

farfurii de carton, dungi pe bluze, vorbe brute în spațiul dintre camere

mama zicea că e de datoria ei să priceapă incomprehensibilul și inexprimabilul

vacuola, varietatea

jumătăți de mame, jumătăți de tați în scheletele bananelor consumate

în perioada de greață consistentă

trăire în nebunia viselor și visare de-a lungul carierei de marmură

cum s-a fixat și s-a transformat sunetul cântecului iepuraș coconaș

înfricoșătorul iepuraș în

urechile acoperite de căști, în interiorul sterilizat al sufletului

marcat cu sfeclă pentru contrast, voalat, izbit de pereții paharului

eticheta care ieșea de sub rochie îmi dădea senzația lucrului bine făcut

versurile se ivesc de sub crusta simpatică a hainelor curate

spălate cu detergent parfumat, versurile fără obstacol și capcanele timpului

comunică pe ascuns cu bujorii din camera defunctului

---

***

aici închei ciclul înmormântărilor vesele

presărate cu turtă dulce de-a lungul copilăriei, cu flori mototolite

mot après mot, petală după petală

a rescrie semnături, evenimente, normalități

devine o activitate păguboasă și nesusținută

complice adevărului doar pe jumătate, adevărul mlăștinos, în figurație sobră

cu costum de funambul, el este cel care mă așteaptă la colțul străzii

în ziua pieței volante

astăzi a nins peste orbirea limbii

---

***

albul din ochi mutat în golurile din limbaj

astăzi e ziua în care m-am decis să devin bună la suflet

soarele occitan mă îndeamnă să scriu obiectiv

și să ignor frigul resimțit în mâini

și asociat angoasei

programul zilnic conține înșiruiri diferite de cuvinte

mărgelele de cuvinte de azi nu pot fi congruente cu cele de mâine

iar livra de sânge de ieri a trecut neclasificată

în catalogul amăgirilor vieții

vestigii ale dorințelor precum urmele picioarelor în nisip

spunem adesea că cele mai tulburătoare versuri se nasc din suferință

mă întreb dacă nu există mai multe nume pentru aceasta

și dacă ceea ce spunem e întotdeauna ceea ce e adecvat

sau lucid

din punctul de vedere al destinatarului

plin de poftă e numai trandafirul meu japonez care nu mucegăiește

oricâtă apă i-aș da

s-a terminat, nu, nu se poate termina atât de ușor un poem

mai ales acolo unde există o luptă între atât și așa

---