***

trupuri agale merg

cu aer putred de moarte în plămâni

până când gura li se va umple de reproșuri

ochii amnezici analizează amintiri defuncte

peste tot un lichid roz

se scurge din pântecul dospit

astfel, încerci să-ți mângâi umbra lipicioasă

și pe cea a morților ascunși

după ușile de metal

în mirosul stătut de urlet

ce se plimbă în voie prin salonul cu pereți gri

și colțuri carnivore

să știi,

oamenii au gleznele legate cu lanțuri albe

---

***

un déjà-vu se plimbă

e tot mai uzat

amestecă praful și mizeria depuse pe dinții

celor care nu văd migdalii înfloriți

ce țâșnesc din coloana nebuniei noastre

înviate

mușcă cu speranță și teamă de luciditate

cu venele salvate

sufletul nemutilat

umblet nealungat în deșertul fiilor rătăcitori

---

***

viața palpită

în sâmburele verde al morții înfrânte

ah, cât mi-aș dori să vă inund gura

cu lacrimile clopotelor

ce-mi locuiesc timpul

arzător de păgân

nevinovat

răsucesc în carnea-mi tristă de iluzii

zvâcnetul tâmplelor

șterg imaginea roșie

purpurie

din salonul 4

și încerc să trăiesc fără lamele în sângele ce pulsează

prin încheieturile albe

departe de amenințarea colților desfrânați

a acelor abisuri autentice

în care am crescut

un trup

se zbate ca peștele pe țărm

așteaptă chiar și pentru o clipă

să înșface privirea mioapă

a îngerului ce tot îl supune

la exerciții de suferință.

---