***
Dimineața nu sunt lumini pe străzi
Piticii muncesc fără
coifuri, cămăși-n carouri
autobuzele merg pe ghicite
stațiile, pesteri cu fum de țigară
dârlăii de scara blocului aruncă ultima doză
Oamenii în verde strâng tot ce a mai rămas din salariu
sticle, chiștoace, cutii de pizza
cretinul de bec sparge pupile și case
3 bighidii numără câte mașini de gunoi circulă
lângă o tablă cu table
radioul lu’ nea piețarul urlă a pagubă
Bărbați, bărbați[1]
E plină lumea de pansați
tata lu Nadel mai cere mai vodkă
o noapte grea nu trece singură.
***
Îmi aud numele șoptit cu accent de lebădă roasă de șobolani
la tramvai între două înflorate pe baterii, un sold
insuficient nu plătește chiria-n care blestemi anapoda bunici, părinți,
animale acvatice, migrează din colț în colț, nu ai pe unde scoate cămașa
intrată la apă ca moralul tău după un interviu.
Blegit în scaunul de pescuit ridic figurina cu Maica Domnului
să văd dacă e pe bune virgină, văd că e făcută-n China.
Mă gândesc la micuții budiști de 9 ani cum pun cap la cap
o sfântă fără să știe ce e aia, la ce folosește sau cu ce ajută
pe cineva sau cum Fiul torturat îi iartă pe toți,
unde mai e justiția divină?
Lebăda mea geme anemic alt nume,
stația s-a umplut de alți pasageri.
[1]Mihai Mărgineanu, „Femei, femei”.
Leave a comment