cum îngheață rochia miresei
ploaia intră în somn
visele sunt îmbibate
unii găsesc o husă un celofan
apa de ploaie în care
dorm viii cu morţii
după nopţi hainele ude
hainele sunt tot subţiri
în durere în oase în piept
nu au loc nici morţii în ele
nu mai există un adăpost
doar ploaia cu somnul înăuntru
în sute de oameni în pietre
înghesuite şi ele
nisip
o rugăciune în ploaie
racheta ajunge fuga băiatului
pe stradă
el merge încă aşa mort şi
racheta se uită
că e decapitat
că e de mână cu o fată
lasă că avea mâinile legate
de o parte şi de alta corpuri
o agenţie de ştiri
cadavrele astea vor fi lapoviţă
numai ochii au rămas pe loc
ochi mari căprui negri
cei albaştri sunt liniştiţi
dacă maşinuţa e în mâna ruptă
şi în braţele mamei
şi Dumnezeu caută un loc
pentru morţi şi răniţi
imposibil să le vezi feţele
din nord la sud
din sud la nord
e moloz drumul
poate bunicul sau unchiul
să fie scos din gol
care e casa
de fapt locuinţele rămân pe feţele amorţite
nu mai e vreme pentru inimă spune copilul
el nu poate aştepta din
mijlocul bombei la trei dimineaţa
viermii ieşeau din om
rănit la cap
viermii sunt plini de sânge
ca fişa medicala
ca braţele
mâinile tăiate
ca jucăriile de plastic
din camera de luat vederi
până la cercul soldaţilor
ochii sunt legaţi
să nu-şi vadă golul fiecare
să stea înăuntru dă-i naibii
dar o femeie tot vede
fuiorul ei vechi
ridicându-se deasupra oraşului
şi duce degetele strivite
să toarcă fumul
explozia
ostaticii
când din trup
se scurge sângele
moartea nu
moartea e chiar locul unde
stau spate în spate cu lacăte
ca să uite
să nu vadă tunelul
prin care se târăsc de la un loc la altul
picioarele sunt boturi de şobolan
latul puştii împinge noaptea
cu oameni cu tot
de la brâu în sus sunt oameni
chiar dacă vietăţile îi mănâncă de jos
nu se aude afară
doar visele părinţilor soţiei fratelui
sunt scuturate mereu
dar ei le uită
fiindcă au dimineaţa
urlete jupuite pe os
când nu mai ştiu dacă
ai lor mai trăiesc
sau pot să-i îngroape
Din volumul cum îngheață rochia miresei, editura Charmides, 2024
Leave a comment