*

am purtat cerceii de sticlă cu fire de păpădie fixate în rășină

am trecut pe lângă casa frumoasă pe care scrie că e casa frumoasă

am văzut un pătrat perfect de umezeală la baza trunchiului copacului

am privit împreună răsăritul din taxi, ne-am uitat împreună în cealaltă direcție

ne-am trezit am stat în fața zidului de sticlă și copaci la 5 dimineața

aprindeam lumina și ascultam becul vibrând în tensiune

avionul a făcut tumbe cu noi înăuntru pătrățelele de teren stabilizau dedesubt

gazda a uitat un burete mic de vase în sufragerie îl priveam când nu puteam dormi

am avut iar senzația că tot ce mi-au spus rămâne peste mine o vreme ca murdăria

am stat singură în pasaj și am așteptat să treacă copiii

am pozat-o pe femeia care voia să pozeze ce voiam și eu

am atins cu arătătorul prin plasă lăbuța pisicii străinilor

ne-am întâlnit cu prietenii tăi am explicat înjurături românești în engleză

am râs privindu-ne în ochi

m-am plimbat prin oraș un bărbat m-a oprit și m-a întrebat dacă

așa a vrut dumnezeu să fie viața noastră

---

aici era un alt poem l-am șters pentru că era slab

dar povestea a rămas cu mine

totul a pornit de la un album foto vechi

părea că a aparținut unui cuplu de români

plecați într-o țară îndepărtată

uneori trimiteau imagini și ele ajungeau în album

primele pagini arată clădiri dintr-un oraș-port

cel mult patru etaje case compacte note venețiene

fațade se deschid către ape un turn

dincolo de toate șirul de munți

aici apare cuplul care emană calm

poze cu ei în diverse ipostaze vedem în întregul album

zâmbesc mereu iar când apar împreună se ating

femeia apare prima singură într-o fotografie

poartă rochie albă cu papion la gât și mijloc

are pălărie albă în mână o geantă „plic”

a fost surprinsă în mers e fericită

în spatele ei o mulțime de oameni la fel de eleganți pozează și ei

fiecare pentru un alt fotograf către alte direcții

ideea poemului era că există refugii

ele sunt populate de oameni aleși adică selectați pentru a dovedi

vocația lor e să-și păstreze la nesfârșit seninătatea

să își păstreze echilibrul până când produce rupturi în percepție

---