Poem z
Ce mai poți face în provincia de la periferia unui imperiu Să scrii poezii Pe placul celorlalți poeți de la marginea imperiului Să numeri pavelele cînd nu ai ce număra Banii sau numărul berilor de ieri. Noaptea tîrziu, cînd în sobă mai e cît de cît cald Să îți spui că poate nu e adevărat. [&
[ploaia acidă în zi de sabat], [va fi o moarte în cascadă] și [***]
ploaie acidă în zi de sabat 1 căutarea cheii din sacoșa ecologică crizele de prurit intracraniene ale mamei mele mersul pe pietre al unui melc fără cochilie curățarea geamurilor în zi de sabat las cele sfinte să curgă în valuri la radio dorm încă două ore. 2 unduirea unor corpuri de căpri
Despărțirea
— Din ziua în care am înțeles că în orice clipă se poate muri, nici măcar propriul sfârșit nu m-a mai interesat, îi răspunse Radu Vindiu, după ce ascultase răbdător, până la absență. Ceea ce pe Aurel Rizu nu-l surprinse ci, mai degrabă, îi descoperi un acut sentiment al abandonării. A fos
***
aș vrea să mi te șterg din memorie să merg într-o zi pe o stradă dubioasă plină de pereți cu graffiti tendențioase și să văd o baracă pe care scrie eternul sunshine of the spotless mind să știu că acolo îmi pot elibera memoria am ajuns să nu mai înțeleg rostul amintirilor cu tine mă [&hell
[mai bine decât acasă], [zi de neprimit flori] și [mărturii de seară]
mai bine decât acasă poezia e un loc de joacă da, locul ăla cu tobogan din tablă pe care nu prea aluneci și totuși e mai bine decât acasă mult mai bine un scrânciob aproape rupt de faci cruce înainte să te pui pe el oricum, dacă e să cazi, asta e e mai bine […]
ce petrecere frumoasă despre fericire
îmi rămâneau multe de făcut în spațiul lăsat de tine. uneori îmi imaginam că aș fi putut scrie o carte sau ceva măreț, nou, greu, mecanic. să te văd mândru de mine și apoi să mă compătimești o plimbare pe faleză după ce încep pietrele o lume ca a noastră, doar că a lor. treceau [&hellip
De ce plângi?
Prima dată când a luat-o pe coajă, din câte îmi amintesc, avea vreo șapte ani și lăsase pe cineva să intre în apartament, deși nu avea voie. Era una din regulile de aur ale familiei, o suspiciune față de necunoscuți, cine știe de ce, pe care o mai are și astăzi. Stătea afară, pe bordură, [&h
[liniște], [apel], [ritm], [decizii] și [alegeri]
liniște Scârțâitul ăla metalic care nu se oprea de patru zile, îi amintea de plimbările lungi cu barca prin Deltă. Nu înțelegea de ce era singură în blocul de zece etaje. apel Te-ai descompus și recompus astăzi, de multe ori. Ai luat telefonul în mână ai format numărul, ai închis, ai repetat
Liniște
1.LinișteÎmi trăiesc viața din aproape în aproapeSunt stângace și mă împiedic în propriile cuvinteAșa cum mă blochez în versurile astea și nu știuCa un șiret încheiat pe dosCa o bluză luată invers (remediu contra vrăjilor)Îmi e frică de totalitatea posibilităților calculate în minteViit