bolnavii liberi
țara mea locuiesc în obsesiei numărul 6, la capătul străzii. țara mea are o suprafață de 16 metri pătrați și se învecinează la nord cu ziua de salariu. în rest, hotarele ei se varsă în fereastra ce dă înspre parc. când situația cu banii e albastră îmi place să îmi petrec crizele în foto
Ștefania Mihalache în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Stimată doamnă Ștefania Mihalache, de curând ați fost laureată cu Premiul pentru Poezie al Revistei Ateneu, în cadrul Festivalului Național „George Bacovia” de la Bacău, pentru volumul de poeme, Sunt liniștită, mi-e frică, apărut anul acesta la Editura Paralela 45, pentru care aș dori să vă
[Testimony/Mărturie], [Prima zi de școală], [Oglinda] și [Concediul]
Testimony/ Mărturie Rugăciunile și mantrele, am renunțat la ele. Mă ajut singură. Și pe alții, hm, când pot. Cu toate acestea, am început să cred din nou în Rai. Puțin circumspectă tot am fost când am auzit noul proiect de lege, însă fanatică doar după intrarea în vigoare. Scutiți sunt doar
Poeme
În seara asta Luna și-a dat unfollow, s-a retras pefundul mării, galbenă și tremurată ca unochi de biban prins într-un ac de păra lăsat jaluzelele trase ca să nu ne trezimși să vedem O, Doamne, ce beznă eîn noi. Neuroleptica După ce plecam mi-era teamă, se strângeaumbra mea, se zvârcolea în c
Singur
Când ești plecată cu zilele, mă simt un om între iubire și neiubire, un om care este iubit undeva, dar nu aici și nu acum. Îmi găsesc plăceri nevinovate, mă plimb prin casă, vorbesc de unul singur și de obicei sunt de acord cu mine însumi, stau pe toaletă cu ușa întredeschisă: lucruri jalnice,
Burta pisicii
cuvinte cu aripi între Y și X, un singur plan – o vânătoare de litere, cu oase de sticlă şi goale, cum clopotele sună în dinții pisicii. o simfonie de moarte-n muşcătura cu poftă ce crapă silice şi-ascute caninii de fier şi ciment şi mestecă iar şi le sfarmă cu ură. un clinchet, un sunet,
[Poteci] și [Revedere]
Poteci Au început să-mi tremure degetele. Și nu cred că e de la prea multă cafea. Sau alcool. Am început să-mi amintesc de mama când era tânără, să-mi rup firele albe, să mă privesc în oglindă tot mai puțin. Îmi propusesem să nu mă cert cu tine, timp! Voiam să-ți fac două codițe, precum
[*], [**] și [***]
* Moliciunea și iarna și chipurile înfrigurate – cât am așteptat noi acest februarie ca să ne putem uita unul la altul, ca să înțelegem cum se scurge viața prin ochii noștri. Bunelul nu a fost aici, dar el a înțeles, un an în Uzbekistan și totul devine ușor de înțeles, până și limba care
Schimbați parola
The username is not here Adaugă o parolă nouă, Schimbă identitatea & fi o clonă atipică De a ta. mă mângâi pe sâni, Și știu că nu-mi pot schimba corpul. O să rămân aceeași mongoleză Olteancă. Am traversat Carașul și pentru prima oară Am mâncat o hamsie ca atunci când mi-am mâncat ul