Furtună în pahar
E ora cinci. Mă așez pe scaun Și inspir adânc Nu mai trece Număratul până la zece. Închid ochii Expir lent Nu mai trece Număratul până la zece. Hei, astăzi avem o cronică de teatru, La spectacolul Nopți albe Jucat la Cehov Vino cu noi! Care ,,nopți albe” în mă-ta Când ,,nopți albe” am aca
PEISAJE SINESTEZICE
(Poeme în spirit de Haiku) TREZIRE raze timide atingând moliciunea dimineților CAFEA diminețile sorbim adâncul nopții din cafele tari GÂNDURI anotimpul meu – căutarea de mine viața întreagă FRUMUSEȚE maturitate: lună plină femeia – desăvârșire SĂRUT gura fierbintedesenând flori pe pieleso
inima cât un purice
am multă furie în mine și durere tatuajele îmi țin pielea legată dacă s-ar șterge mi s-ar desface în fâșii de pe os fiecare bucată de piele trăgând cerneala putredă după ea sunt zgâriată de unghii adânc în carne am răni sângerânde încă de mică hemoglobina mică și inima cât un purice
***zodia bătrânilor îndrăgostiți
Zodia bătrânilor îndrăgostițile cântă celor ce te fac să respiriun gest de indignare destulde reținut bordura din fața blocului eproaspăt vopsită, iareuobservam cum dinvirtutea Taculegeai floride câmp din scânduri O situație vulgară cudileme moralelibertatea personală e cuvântul careprovoacă
[nimeni nu aude], [sufletul purta bocanci și era obosit] și [uităm repede sau niciodată]
nimeni nu aude tăcerea care vorbește și conștiința murdară de puroi femeie pe toate le rabzi când nimeni nu aude nu simte nu avem timp. sufletul purta bocanci și era obosit dorințele mor înaintea noastră multe dintre ele și se dizolvă ca și când o să necrozeze acolo unde păstrăm ce iubim
[Proiect], [Tata mă iubește], [Raport] și [Arhivă]
ProiectEu am rătăcit între îndurare și ploaieAm copilărit mult până la bătrânețeLumea am împărțit-o în patruȘi în mijloc am pus o cireașăÎn cadranul din stânga am lăsat de siguranță toboganulÎn dreapta jos cum privești dinspre scorburăAm pus liniștea unor mureSus de tot cum te uiți
Pe Coasta de Argint, lângă Nisipurile de Aur
Pe Coasta de Argint, scăldat de soare și de valurile turcoaz ale Mării Negre, se întinde, într-un relief carstic, frumosul Balcic. Supranumit și Orașul Alb datorită versanților de calcar, se spune că acesta l-a uimit prin pitorescul său până și pe poetul latin Ovidiu, care ar fi exclamat încânta
[*iubito], [*în prima zi de toamnă], [*mi-am pierdut] și [*uneori]
*** iubito sânii tăi orgoliile ce vor respinge toamna. *** în prima zi de toamnă am vrut să mai sărut o dată rămășițele verii la umbra ei a adormit în arămiu pistrui iubirea pentru totdeauna pe buzele tale dansează lasciv tăcerile sângerânde cât să nu trezească regretul iar pe ochii mei la c