[25. credință și miere] și [29. Universul e un copil tăcut]

25. credință și miere

25.1 șoaptă, vară și povești

linii amestecate de pigment de cadmiu valuri la răsărit alb rupt din luna

unei nopți norocoase și

Albastru de Berlin

îmi joacă la schimb calmul

privirile lui o șoaptă le poartă

vara la claviculă

e un fel de conferință acolo iar castelul

pare gol de noi

bate mai tare la ușă căci

e plin de poeme și credințe…

la margine de hol e marea

de versuri scrise în grabă păstrate

puse deoparte

le-am uitat pe o pânză ce flutură prin

mări aproape străine

căci străzile orașului sunt fărâme de ape tari și reci

corabia căprui mă ține în loc cu un pas

cu un cuvânt

cu o răsucire de vânturi prielnice

treci diseară pe la mine ca să-ți citesc

poveștile verii.

---

25.3 treceri

întotdeauna sunt prima și ultima

pe acelea le ții minte

simți izul acelor zile și culorile

răsăritului de soare

apoi sunt toate

privirile dintre

ca un roi de fluturi de

acceptă acceptă acceptă

simțirea dintre

cerul mai plin de stări străzile mai

puțin ostile

și blocurile ceva mai puțin

comuniste.

uiți și accepți uiți și începi

să crezi.

întotdeauna rămâne

prima credință a celei dintâi

priviri.

---

29. Universul e un copil tăcut

29.11 pluralul uitării

pentru că

nu vă e frică de faptul că

mă întorc

vă e frică

de întoarcerea propriului sine

care-și caută locul real

care-și caută pacea

dintre două războaie și o

Voce feminină

nu a mea

iar interiorul cere pace sau alte modalități uimitoare de re-găsire

îmi joacă printre literele de pe pagină

imaginea ta, e sub forma Cuvântului

absent

o uitare sub formă de așteptări scuza ta preferată să te ascunzi

așteptări trebuie să ai doar în stația

de autobuz mi-a spus

l-am crezut pentru că în aste spuse

era și el inclus.

litere de pe hârtie, el forma poemului

omul fără de chip

fără de voce

fără de asumare.

când mă rog îmi văd obiectiv greșelile

însă devin uitări cu fiecare

tras adânc de aer în piept mi-aș dori

să aleg din nou să mă caut să mă găsesc

în acea noapte în care ne-am cunoscut

să mă întorc să nu te văd să nu te aud

să nu te cunosc

să aleg alt drum

să-mi făuresc emoțiile

în lipsa unui sentiment ar fi fost

o uitare în plus maleabilă ca forma apei

limpede și reflectându-mă prinsă în mrejele

unui pahar cu povești făcut

nu din sticlă ci din “acum” atât de puțin și

totuși umplut cu prăjiturele cu

migdale, atât a rămas pe farfuriuță

culoarea portocalie maro a fructului

dulce a minciunii reflectate în oglindă

Pălărierul Nebun privindu-ne

ca pe o scenă de teatru

aici nu există Maeștri și nici Margarete

deși undeva stă pe o noptieră cartea

lui Bulgakov

nopți îmbrăcate în satin alb ai vrea să le mai

poți asculta dar uitarea

e mai pregnantă

cuvântul mai puternic

ruga mai pătimașă.

nu scriu pentru tine nu mai scriu nici

măcar

pentru mine

am uitat acele sunete care

seamănă cu vocea ta și atunci

mă pot ruga

preschimb culoarea migdalei în cea a

apelor repezi Creatoare de legende

memoria îmi devine un singur punct

pictat pe mare

e o barcă ce plutește pe uitări

e mai simplu așa

nu trebuie să îți asumi nimic

plutești printre mâniile zeilor

cine e mai aproape de propriile-ți emoții

Cronos?

Ulise?

Poseidon?

s-au supărat cerurile

am devenit furtuni

apele s-au preschimbat în uitări

a rămas un război olimpienii și titanii

cuvântul absent e un trident

ce oferi și ce iei

la malul uitărilor

stai de obicei singur

ar trebui să poți să ai curajul să-ți vezi reflexia

în apele între-create din versiunile afișate

pe care le porți în spate.

ai curajul să spui ce vezi?

sunt aici și sunt pregătită să ascult.

---