33.

(Gelu Diaconu)

ei nu te cred că durerea poate fi mai mare decât efectul
analgezic al oricărei pastile cunoscute. moartea blândă
nu e o desfătare. îți imaginezi că te afli într-o mică
ambarcațiune care se îndepărtează lent de mal. și asta

o să fie tot. te vei rătăci și nu vei mai găsi niciodată
drumul înapoi. dar până atunci există tot felul de amăgiri.
o bomboană cu gust de vișine și te trezești în grădina
cu câinele care făcea tumbe prin iarbă și se culca pe spate

ca să-l mângâi pe burtă. și vocile adulților strânși
în jurul unei mese rotunde, joase, ca de hobbiți.
dar atunci nu știai ce înseamnă o plecare. poate doar
când autobuzul lăsa în urmă drumul prăfos de țară

și îți venea să plângi. vara se terminase și mecanismul
te prinsese iarăși între roțile lui. nu există milă și nici
consolare. doar un fel de resemnare și dimineți de luni
cu ferestre spălate de ploaie, cu dureri și disperări tăcute.

---