[34.], [așternuturi], [omagiu pentru ospiciul nostru], [renunțare] și [adăpost]

34.

mama fusese gravidă cu mine treizeci și patru de ani

până să mă nască de tot

între timp curățase placenta cu lacrimi

m-au botezat în spital

după anestezie

a treia zi mi-au tăiat cordonul ombilical

și m-au despărțit de perfuzia mamei

pe gresia de culoarea singurătății

se tăvălea sângele într-o pungă

tubul de dren arată bine

trebuie să vă mobilizați

trebuie să vă mobilizați

spun medicii

aveți treizeci și patru de ani

veți părăsi acest spital

și veți avea impresia că de-acum încolo

veți face lucrurile altfel

de fapt veți face lucrurile exact la fel

v-au lipsit multe

în prima parte a vieții

e adevărat

răbdarea, scopul, direcția

abilitatea de a citi oamenii

de a interacționa cu ei

sinceritatea

v-au lipsit credința

prietenia

îngrășământul pentru îngăduință

ați săpat între dumneavoastră

și ceilalți

gelozia

invidia

furia

și ura

dar nu mai vreau s-aud nimic

le spun

de-abia m-am născut

acasă mă spală mama

așa cum ar fi trebuit să mă spele

de la început

dacă n-ar fi fost febra sânului

țigăncile cu argint sub fuste

descântecul

satul părăsit de tata pentru blocurile ceaușiste

unde la robinet curgea o teamă rece

e prima oară când stau dezbrăcată în fața mamei

m-am născut la treizeci și patru de ani

mama râde

bunica e moartă demult

tata fierbe în propria teamă

avem cu toții aceeași icoană

iar pe maica domnului

o întinerește soarele

---

așternuturi

ți s-a spus că ai nevoie de odihnă

și-ai vrut să te întorci acolo

unde se păstrează

mirosul mamei

al tătălui

și al bărbatului iubit

dar unde ți-ai odihnit

din întâmplare inima

în așternuturile calde

acum visezi urât

și tot ce-ți mai rămâne

e să vânezi lumina

din somnul celorlalți

---

omagiu pentru ospiciul nostru

am iubit apartamentul ăsta

mi-a plăcut să mă uit pe geam

să văd copacii fără frunze

cerul portocaliu

soarele după blocul de garsoniere

florile de cireș

cireșele coapte

toamna

am trăit aici cu ușile deschise

treceau pisicile printre noi

din cameră în cameră

Bubu

cea mai poetă dintre pisici

artista și regina celor trei litiere

ne trezea la șase dimineața

corpul tău păstra căldura nopții

al meu doar cearta

am iubit balconul cu geamurile mari

și felul în care primeam la început musafirii

 cu farfuriile pline, cu pahare, cu jocuri, cu filme

viața pe care am avut-o uneori,

familia pe care n-am avut-o niciodată

oamenii și dragostea

 și la sfârșit noi doi și un film pe canapea

pe toate astea le-am pierdut ca și când nici n-ar fi existat vreodată

a rămas

o listă de simptome

pumnii tăi în birou,

inima mea speriată

înjurăturile mele

vorbele tale departe de muzică

mi-e frică de tine

apoi frica dispare și începe să miroasă în casă a mâncare,

ești vesel și eu nu simt nimic.

așa se întoarce teama

– din nimic.

mi-e teamă să plec și mi-e teamă să rămân.

șterg praful, dau cu aspiratorul, gătesc, pun apă la frigider, cumpăr fructe.

încerc să fiu ca mama.

cu asta mă ocup în majoritatea timpului.

am iubit apartamentul ăsta

ospiciul nostru

pe care îl vom părăsi

nevindecați

---

renunțare

cel mai puțin te-am iubit când eram convinsă că te iubesc până la Dumnezeu

acum încep să te iubesc din adevăr

și timpul vertical se măsoară din cerul gurii

de unde hotărăști să nu rostești cuvântul sabie

numai cuvântul lumină acoperă vocile făcute cuib

sub limbă

vina și egoismul

păcatul și abandonul

m-am întrebat

ce femeie este aceea care lasă din mână aripile unui înger

ce femeie este aceea căreia îi cresc aripi

ce femeie îndrăznește să-și hrănească puii fără sân

doar cu renunțare

și la ce să renunțe mai întâi dacă nu la dinții

încolăciți de tot ce credea că iubește și n-a iubit

de tot ce credea că este și nu era

se spune că murim fără iubire

asta dacă vreodată ne naștem

---

adăpost

Stau la adăpost, sub un nor de nebunie

fac teste de ovulație

și teste de sarcină

doar așa, în joacă.

Ambele ies negative.

E ca și cum aș bate la ușa unei case goale,

așteptând să fie cineva acasă.

E o parte a corpului meu pe care nu o simt decât atunci când doare.

Cel mai frumos în toată treaba asta e că nu spun nimănui nimic.

Să fac pipi a devenit la fel de interesant cum era odată în copilărie.

Un eveniment. O întâmplare.

Îți dorești să te prindă pe-acasă, îți dorești să fii singur.

Anotimpurile trec, număr ghiozdanele copiilor, îmi imaginez cum ar fi să locuiesc în alt bloc, unde miroase a tocăniță de pui

Oare cum am ajuns pe strada asta?

am uitat.

O bună bucată de timp, picioarele mele au mers fără mine.

Nu e ciudat că întregul corp funcționează la fel de bine fără ajutorul meu?

mă face să mă întreb până la urmă cine sunt

și ce mă face să cred că aș putea aduce viață pe lume?

Am visat că mergeam pe stradă îmbrăcată într-un aer umed.

Cred că făcusem dragoste cu un străin.

În orice caz, când m-am trezit era ceață.

---