[Agnitio], [23ZL8A25], [Sub talpa papucului e soare], [Reparatio] și [Ne vedem pe diagonală]

Agnitio

În duminica reconcilierii

Vesela se adună singură de pe jos,

Intactă își ia mâncarea

Se pune înapoi în mâinile mamelor zâmbitoare lângă ușă

Rămâne așa pentru o eternitate

Până când firul neoprit al timpului

O trage la palme.

1,2,3 la perete freez

2249 de copii

Stau în șir indian cu ochii în farfurie

Nu se privesc, nu se țin de mână

Tremură îngândurați

1,2,3 la perete freez

Noaptea cearșafurile clătită au umplutură de astm

Nu mă mai ține de mână când tremur din încheieturi

Nici când sunt la notar

Cu atât mai puțin la piață când trebuie să gesticulez frenetic refuzului unei babe blânde

Ce-mi vinde zarzavaturi pe care nu le mănânc

Recunosc

Îmi vine instinctiv să le cumpăr

Când vreau să stau fără tine

Nu am nevoie de ochi prinși în tocurile de ușă

Acolo e mama

Două femei pe metru pătrat, tăcute

Mă fac că deschid nasturii de la 2249 de cămăși ale copiilor îmbrăcați la patru ace

Pe care îi simt la fiecare masă de duminică

Strâng vasele de sânge

Până uit cum mă cheamă

Mâncare, o înghit fără culoare

Viața o trăiesc între liniile de la parchetul deformat

Dincolo, de pragul ușii

Voi cu toții sunteți niște nenorociți

Care-mi vor gândurile nerosite

Atenție totală

Îmi cereți să mă uit în ochi voștri

Când nestinghertit caut repere spațiale să nu leșin

Lasă-mă să tac când lipit de umărul tău îmi ridic ochii din farfuriile de duminică

Vor veni cuvintele, îmbrățișările, ținerile de mână

Pe sub masă

La fel cum făcea mama să mă liniștească.

---

23ZL8A25

Copiii s-au închis în ei cu 5 lacăte peste halatele de casă

La 2 dimineață conexiunile cu Mary Poppins sunt întrerupte de update-uri

Celulele climatice simt distorsionat semnalele vibraționale

Sună la 112 să raporteze țipete de dincolo de craniu

Ale copiilor cu părinți păpușă

Pe Calea Victoriei experimentele fostului SRI-ist

Transformă femei-privighetoare

În supraveghetoare la etajul 1

Casele-cușcă au

Camerele de supraveghere

Ale foștilor ochi

Răbufnesc pe alprazolam

Își rup părul din cap,

Respiră prin tuburi inhalatoare

Bronhodilatatoarele normalului

Abandonul, pe tărgi, sub girofare

Oferă siguranța îngrijirii.

Copii dezrădăcinați

Fac concurs de boli cu prieteni imaginari

Leagă firele dezlipite ale încărcătorului de vene

Ritualic invocă conectarea cu nava mamă

Fugind schizoid în cercurile orelor unui ceas cu cadran pătrat

OCD, BPD, DPD

Fac schimbul de tură la intervale regulate

Uitându-se frenetic pe geamul de la cameră

Din colțul împăienjenit al craniului

Mâinile părinților păpușă rup BPM-ul de corpuri

Scot încărcătoarele din priză

Cu ochii mari supraveghează mișcarea balansoarului

Copiii adulți nu se mai alină

---

Sub talpa papucului e soare

Am trecut azi pe lângă spitalul de copii

La geam un băiețel privea

Poate în gol

M-am ascuns oricum după picurii de ploaie să nu mă găsească

Nepregătită

Silueta sa mi-a rămas prinsă în maxilar, miercuri și sâmbătă și marțea de lună trecută

Nu l-am văzut atunci pe el

Nu am văzut nici spitalul, nici mama plângând în curte

Nici pe cealaltă mamă care grăbită voia să traverseze infinitul

Pe la trecerea de pietoni pe care stau eu în coloană

Nimeni în curtea spitalului de copii

Numele fosforescent din leduri stă suspendat între două realități neamintite

Atât este acolo.

În curte la Louise Țurcanu

---

Reparatio

În oglinda cu straturi dezlipite de conștiință

Fiecare gest regizat atârnă invizibil

Din corpul în descompunere

Ultima piele cea pe care ai atins-o pe un fost sân

A păstrat un strat și din tine

În simbioza morții iminente

Dintre două lumi,

A mea și a ta

Atrasă de rugăciunea vecinei trec pragul

Fâșii de carne fără pic de sânge

Atârnă incomplet pe piatra tombală

Ai zice că e liniște între lumi

Până când sunete de bicicletă

Livrează vată de zahăr

Colorată cu stropul de zmeură de la 10 ani.

---

Ne vedem pe diagonală

Dorm eu pe locul de la margine în seara asta

Patul tău e doar o saltea cu spumă de memorie

Fără cadru.

Mâine mă va uita,

Salteaua își va reveni la forma inițială în care eu nu am existat

Erai singurul ce mă vedea dincolo de linia umbrelor

În brațele tale puteam să mă dezbrac de toate păcatele

Când doi arici fac dragoste

E nașterea primului moment de compasiune

Ai fost întotdeauna un copil rebel

Mi se spunea adesea

Când mă jucam prea liber în parcul de copii

Unde-mi rupeam ciorapii noi

După predica de dimineață

A lui „nu atinge nimic, nu am banii să-ți iau alții”

Pe etichetele interioare ale corpurilor

Neurotriburile calcă în picioare glanda pineală

În căutarea Dumnezeului lui Nietzsche

Mă sprijin cu jumătate de corp

De peretele interior al camerei iluzorii

La Ikea casele neconstruite vin cu amintiri.

---