[Albastru în tâmple], [Despre insuficienţa unui vals], [Un fel de autoscopie fără tiv] și [În reflexia lipsei perfecte]

Albastru în tâmple

Mi-e frică de furtună

Ca de-un Dumnezeu mincinos

Și mă-ncolăcesc de propriul gât

Să nu plâng, să nu fac

gălăgie.

Mi-e teamă de tunet

Ca de-o zvâcnire de oase,

Mi-e teamă de fulger

ca de ochiul

care vede cel mai în mine

și înghit, mă-ndepărtez

de prize

mă lovesc direct în dinţi

să nu mă pătrundă nimeni și

să-mi sângereze din gingii

o falsă virginitate.

Mi-e teamă azi de întuneric și

îmi amintesc noaptea aceea rece

când ai pregătit baia pentru amândoi.

Marginile căzii le-ai umplut cu lumânări

pe jumătate consumate,

Mi-ai dat jos hainele ude și mi-ai șoptit

că lumânările ți-au rămas de la înmormântarea mamei.

Îmi amintesc cum mi-a ars carnea în apa fierbinte

Care-ncepea să prindă un negru deschis

de la mizeria care curgea prin orificiile noastre.

Atunci nu mi-era frică

De furtună.

---

Despre insuficienţa unui vals

Uit neînțelesul

cumva

întregindu-mă la soare.

Uit frigul când mă cuprinzi tu

şi când îmi transpiri sub gât

uşor în jos,

precum o lacrimă.

Uit câteodată prea mult din pământul-mamă

şi mă slăbesc ochii tăi de floare

cărnoasă şi deschisă spre mine

dimineața.

Când mi se-arată însă pielea despicată

şi cusută în pliuri

asemenea unei fuste vechi

date din casă

în casă

atunci ştiu toți că nu mi-am încăput dintotdeauna-n trup

Şi atunci nu pot să uit,

stau trează.

---

Un fel de autoscopie fără tiv

E drum deschis

și e spre seară

iar toate potecile mă cunosc de demult,

din

copilărie

de când scuipam pe ele

insolentă și blondă,

suplă și

agonizând.

Atunci fusese sărbătoare

și mi-am luat dumnezeii, le-am zis

pieptănaţi-mi părul,

sărutaţi-mă pe umeri

luaţi frumosul, luaţi

cucuta

nu lăsaţi nimic

să vă înfometeze!

E tot spre seară

dar noi, fetele

am încolţit…

ne-am luat

ciocanele, fundele

pantofii cu bot ascuţit

anchiorul și

telenovela

iar florile le-am lăsat, să mă ierţi,

în drum

printre târziii morţi

care-ncercau, pe rând, câte-o cangrenă.

Ți-am lăsat florile le-am rupt le-am mestecat n-am putut

să le diger!

tu peticește-mă cu ele…

când voi îngenunchea frumoasă

la picioarele tale subţiri.

---

În reflexia lipsei perfecte

Știi tu

Cumplitule

Lover gone mad

Suflet albastru de tărie

Necesară

Tuuuuu,

Dezmărginirea masculinului

În pasăre călătoare

Știi

Că nevoia mea depășește elementarul

Foamei

Și că-mi plânge glasul,

Îmi plâng

Văzul

Auzul

Discursul

Să-ţi cunosc

Cu dinţii

Din piele

Din puținul meu, spre puţinul tău

Scapă-mă!

Știi? Mă mai

Adresez?

Mă mai aud sau mi-ai sugrumat

Toate razele?

Cumplitule…

---