[arsuri de memorie], [iubirile care ne (pe)trec] și [Maktub]

arsuri de memorie

știu drumul spre mare

ochii încrustați

în pielea mea arsă de soare

se-ntorc către ea

amintindu-și de tinerețea mamei

turnată în bronz nepieritor

exegi monumentum aere perennius

pielea mea albă mă duce de mână

povestindu-mi despre iaurtul în care

mi-au fost drese arsurile

despre soarele care m-a sărutat

acolo unde numai pământul

și cu tine acolo

din tălpile mele

cojite de fierbințeala drumului

se ițește urma pasului neașezat în uitare

plecările-întoarcerile-renunțările

se conjugă toate la timpul acum

ca un ghimpe înfipt în călcâi

mușcătura unui urmaș al marelui târâtor

știu cărarea care coboară spre mare

șerpuitor, o aducere-aminte

a unui bolnav de Alzheimer

vizitat de fantoma

întâmplărilor netrăite

abrupt, un strigăt de revedere în întuneric

experiențele le traversezi, viața nu zăbovește în ele

sentimentele locuiesc în om

dar omul locuiește în iubirea sa

de la Buber citire

de la mine trăire

---

iubirile care ne (pe)trec

și mort o să te iubesc

– ai spus –

se vede treaba că n-ai murit

încă

cer informații

pe un ton nepăsător

la ghișeul din tine

mai respiri?

iubirile care rămân

știm unde rămân.

dar cele care trec

unde se duc iubirile

când pleacă de la noi?

și cum le petrecem?

propun să scriem

o poveste la patru mâini

să țină loc de dric

de coroane și de panglici cu mesaje

de dragoste eternă

chiar dacă nu ne va ajunge

cerneala

decât de-un bocet.

am luat un vapor

până la Sulina

și-am poruncit Dunării

să se scurgă în mare

toate morțile din cimitirul internațional

s-au dus pe apa sâmbetei

în țara iubirilor pierdute

cu ce submarin am putea ajunge?

hai, vino cu mine

să te regăsești

e mai ușor

când sunt atâtea răstigniri

de jur împrejur

și alții i-au pus cruce

doar ca să se mai îmbrățișeze

o dată.

și mort o să te iubesc

– ai spus –

nu ți-am cerut voie

să te citez, dar

să nu mori prea curând,

rogu-te,

pot să trăiesc și așa,

neiubită.

---

Maktub

în miezul alb de pâine

al tăcerii

ascuns în

dreptunghiul de marmură albă

din orașul de piatră albă

o vocabulă geometrică

așteaptă să fie rost(u)ită

cu litere de scorțișoară

rotunjite frumos

de degetul Lui de pianist.

Maktub. așa a fost scris.

ca să existe,

vocabula trebuie să se țină

de Cuvânt.

---

Grupaj de poeme dintr-un volum în lucru, cu titlul provizoriu Inima hiperkinetică.

---