jachetă albă pentru întâia oară am văzut un tren atunci când te-am văzut în jachetă albă erai cea mai frumoasă iar eu am fost tot drumul către casă o bomboană dezvelită și lipită de buzunarul unui pantalon aș fi vrut să mor cu tine oricând ai fi vrut tu. atotștiutoare cu mine viața a fost

nu sunt mai puțin pentru că am crescut cu o mamă singură într-un fost oraș industrial, într-o țară postcomunistă care, din inerție, se află în estul unei europe împărțite prin anii ‘40 de ribbentrop și molotov. nu sunt mai puțin fiindcă m-am născut dintr-o mamă crescută pe malul crișulu

* stau pe covorul ieftin pe care fac de obicei yoga (doar în zilele în care sunt suficient de nevrotică încât să cred că pacea interioară e o poziție cu nume de plantă exotică) și ascult the velvet underground la căști, ca un clișeu middle class asumat, uitându-mă cu voluptate lentă cum răsar

* * * tăcerea în care mă ascund în fiecare seară e o cușcă neîncăpătoare de iepuri despre iubire când mi-ai propus să-l cunosc pe fratele tău mi-am amintit de mama profesoara ei de obstetrică i-a făcut cunoștință cu tata în trei zile s-au logodit într-o lună au jucat nunta un an mai târziu

vreau să fiu alt omunul care doarme noaptea și carenu se urăștecare se trezește dimineața și are apeluri primiteomul care nu mai ține minte când a luat bătaie în copilărieun om cu reale șanse de a deveni altcineva un om fericitcare crede în posibilitatea de a fi iubitunul care nu doarme la 30 de a