Așa nu se mai poate
jachetă albă
pentru întâia oară
am văzut un tren
atunci când te-am văzut
în jachetă albă
erai
cea mai frumoasă
iar eu
am fost tot drumul
către casă
o bomboană
dezvelită
și lipită
de buzunarul unui
pantalon
aș fi vrut
să mor
cu tine
oricând
ai fi vrut
tu.
atotștiutoare
cu mine viața
a fost dură
iar tu
o crești
în tine
să se întindă
pe suprafață
ca o eczemă
n-am ajuns
să cunosc
decât
neputința.
steluța
mă recunoștea
după voce
dar nu înțeleg
cum putea
să iubească
un copil
care-o lovea
cu piciorul
în coaste
venea de la
zeci de metri
să-mi lingă
mâna
ori să-și
bage coarnele sub
umbrelă
și s-o
găurească
neagră și cu alb
în frunte
îi știam ugerul
și gustul laptelui
mirosea a iarbă
și-avea câte-o pată
de urină
pe șold
n-am scăpat nicio lacrimă
când
a fost legată de prăsad
spintecată
și preparată cu ceapă
și usturoi
ca
de-atunci
să nu mă mai
opresc.
era pletos
era pletos
roșcat
și-n ochii lui
am găsit mai multă
înțelepciune
decât în oameni
îl mângâiam rar
mă feream
de
blana lui
prăfuită
și cu purici
în ziua când m-a
speriat
schelălăitul lui
mâncam
cartofi prăjiți
dintr-o tigaie
veche
și n-am ajuns
la timp
loviturile de lanț
i-au despicat
pielea
și i-au lăsat vânătăile
pe care nu
le-a câștigat
cu nimic
a murit
la o săptămână
slab
trădat
fără să-l fi
mângâiat
cineva
vreodată.
neputință
miroseam a fum
și-mi uscam hainele
sub saltea
nu-mi periam
dinții decât
arareori
și
mă trezeam din somn
ades
să plâng
de durerea
unui genunchi
întârziam la școală
nu-mi făceam
temele
dar aduceam
în ghiozdan
note bune
mâncam la dejun
compot cu pâine
și n-o auzeam
cu lunile
pe mama
iar sora mânca
bătaie
sub ochii mei
aș fi preferat
un glonț
în locul
neputinței
de-a salva
unicul om
de care-mi păsa.
Din volumul de debut, Așa nu se mai poate, Editura Prut Internațional, colecția Pulsar, 2025.
Leave a comment