[ascensorul nu e pentru profani] și [culmea veche nr. x] de Anca-Ioana Câdă

(Anca-Ioana Câdă)

1. ascensorul nu e pentru profani

infinit anonimă

în sălbăticia mea

pe peronul metrorex

e curiozitatea cu care apăs rana care doare cel mai tare

profund stimulată din spatele ecranului

clișeu corporatist cu sclerotică puternic vascularizată

și plămâni abuzați îmi pătrund până în ultima alveolă

corpusculi de mizerie umedă praf de frână

creozot uleiuri industriale

și alte nimicuri cancerigene

în oglinda de la capătul tunelului văd același copil precoce cu

unghiile roase întru răscumpărarea greșelilor

terapeuta care fumează parliament aqua blue lung

citează din medical medium și

îmi propune să vindecăm copilul interior

protestez șmecherește

față de exerciții terapeutice cu potențial caraghios

mă recompun inter alia dintr-o puternică

teamă de ridicol și derizoriu nu

cred în puterea curativă a unui dialog imaginar

cu eul meu ludic, la fel cum nu

cred în fumigații cu palo santo

cât la sută copil am fost chiar la vârsta potrivită mereu

m-am regăsit în expectativă – niciodată în prezent

mă desprind cu amărăciune de reflexia tristă

și mă proptesc în dalele jegoase mereu pregătită

să resping o potențială zbrâncă psihopato-criminală –

dintotdeauna la mine-n suflet răul se pune înainte iar

durerea și dezamăgirea sunt stimuli cu care

să te obișnuiești

antefactum

măduva metroului scârțâie

mă irită sunetele stridente

la fel cum mă irită semenii

în dimineți rutiniere cocoțată

la înălțimea de 1 metru jumate și-un pic dau din coate

și-mi fac loc minusculă printre semeni –

deși ocupă puțin spațiu,

rostul meu în viață e important, zgomotos și zgârie

gândurile se reped într-o mișcare browniană convulsivă

la primă frână

îmi pierd autonomia și

mă depersonalizez în rumoarea bucureșteană

sacoșe de rafie ocazional miros de sărăcie râncedă

domni în costum

prădători cu verighetă

degete evlavioase răsfoind scrisorile din pustie ale lui evagrie ponticul

tik tok-uri imbecile copii hiperactivi candy crush

și colegii it-iști din pipera mă întreb

cine de aici are un neoplasm

încă nedescoperit

cine tbc cine depresie

cine își dă astăzi demisia

sunt parte

din insectarul de oameni

ne zbatem toți să ne eliberăm de boldul înfipt

în viscere

---

• culmea veche nr. x

mă-ntreb unde anume sunt în mine astăzi poate

ieri am fost în același loc sau cine știe mă pescuiesc

dintr-un colț imprecis de conștiință ca pe un gând

incomod dimineți long covid dezgust

pseudometropolitan

mă ridic urmez firul invizibil

sine–dormitor–bucătărie

îmi strecor rapid cana sub jetul de la chiuvetă

momente de hipotensiune ortostatică în

care lipsa de sens și tragismul banal al existenței

se insinuează perfid în bucătăria mea minusculă

nopți cu escapism deghizat în erotism

absent căutat dinadins

în cluburi obscure damage control în brațe

de expats în bucurești parte dintr-un studiu de caz

albastru și blond germanic fragmente de viață

și curiozități inoculate în școli înalte din occident

ritual de împerechere

galanterii suprastudiate sau dimpotrivă –

propuneri brutale care îmi strivesc sternul

pe ringul ăsta de apropiere socială improvizată și ilegală

în brațe de expats ard fărâme de timp

cât să-mi demonstrez clișeic

că încă se poate în piept mi se infiltrează

dorința de a atinge un trup prelung de

femeie tânără și tristă mă simt vie

în x perechi de ochi în

nopți în care mă subjugă gânduri defetiste

și sinele mi se afundă adânc tot mai adânc

în caverna năucitoare din spatele coastelor

și se prelinge anemic pe podea

mă simt tot mai grea în mine însămi

în fața orbitelor viața mi se derulează

ca un accident continuu pe cale să se petreacă

26 de ani și senzația că cineva a măsluit cărțile

26 de ani dintr-o viață care îmi zgârie retina

ca un accident continuu pe cale să se petreacă

și o sparge în zeci de firișoare sângerii –

aceeași rană în care scurm

cu dibăcia unei pictorițe ochioase

amestecând culori pe strada doamnei

---