[*atunci când privesc], [amintirile vii sunt dureroase] și [nu știu dacă am apucat să-ți vorbesc]

***

atunci când privesc cu nostalgie

la propria umbra

mă gândesc cum

eu curăț castraveți &

tu te ocupi de vasele nespălate

executăm treburile casnice în mod separat

ca două particule

distanțate de milioane de ani

atâtea vieți și variante în care

îți împrumut câteva lacrimi

dacă rămâi fără săpun lichid

e atâta mirare

în tot ce suntem

atâta viață în noi

separat

ne cercetăm lumile

& încercăm

să lipim granițele

ca un puzzle forțat

să formeze o imagine

atât de nepotrivită

cu acest timp

încep să cred că

nu mai pot accepta

absența

nu te-am înțeles și știu

că există o țesătură identică

o călătorie

până la

una dintre granițe

totul ne va spune

unde ne aflăm iar eu

mă voi întoarce

până am să înțeleg

dacă nu ești tu, e crezul tău

încep să caut granițele forțate

în toate privirile

și nu-mi sunt de ajuns

în niciuna

---

amintirile vii sunt dureroase

ca o gumă întărită

mestecată cu forța

din plictiseală

de ceva timp

poezia nu mă mai eliberează

ruptura de simetrie dintre mine și mine

s-a produs în momentul zero

când am început să mă supraestimez

și să declar

că și eu mă bucur

că există

poezia

doar ca să zbor

pe partea opusă

a ființei tale

amintirile vii sunt dureroase

fiecare rană a gingiei

îți spune

că n-ai putut să pleci de tot

---

nu știu dacă am apucat să-ți vorbesc

despre camera umplută de dimineața vocii obosite

când tot ce rămâne atârnă

de virgulele puse între două tăceri

nu e o dovadă de corectitudine gramaticală

să spui că virgulă

nu e o dovadă de corectitudine

să inventezi adevăruri din egoism

cuvintele trebuie mărturisite

doar dacă prețul lor nu e mai mare

decât ceea ce poți să pierzi

(mi-a zis iubirea)

ce bine este să știi mult

ce rău să ai sufletul

invers proporțional

cu mintea

ce bine este să stai și să compui

în capul oaselor poeme

în oasele din capul tău sunt doar

cuvinte nerostite

blocate ca-n gâtul unui câine

care nu și-a mestecat singur mâncarea

și dacă pot acum să compun poeme

și dacă pot acum să te chem

și dacă Brâncuși i-ar fi sculptat

cu dalta Mariei cântecul

eu ți-aș fi sculptat în toate oasele mele versuri

pentru că niciodată nu va exista

un moment potrivit pentru plâns

nu știu dacă am apucat să-ți vorbesc

aleg să tac pentru că-mi place liniștea

dar fug de ea când o găsesc

jumătate de semn nu-i o chemare

jumătate de apel nu-i conversația

în care încep să primesc

jumătate de privire

nu e de ajuns

jumătate din tine

nu formează un noi

---