biohazard
(Nicoleta Șimon)
ceasul – un cap de mort spânzurat
pe peretele vopsit
în albul unei ierni nucleare –
bate la ore fixe
semnalează momentele
când între ruinele blocurilor
câinii vagabonzi
își scutură blana
morții se strâng printre clădiri
665 de cadavre iau forma unei guri
ce înghite lumina
rămâne o cupolă vantablack
peste oraș
se adună praful
și pânza de păianjen
pe osul frontal și parietale
orbitele ceasului privesc cum
îmi scap paharul și se sparge
eliberând o apă vâscoasă
atrage șobolani malformați
care se luptă pe lichidul toxic
se taie în cioburi
și pictează pe podea
un desen abstract în roșu
nu mai există decât un anotimp
cadavrele rămân împietrite
figuri cu măști de gaze
calcă printre ele
le adună într-un loc
le rup brațele și picioarele
le ung cu sângele câinilor bătrâni
și le înfulecă agitați
câinii tineri se uită la spectacol
în timp ce porumbeii
împrăștie zăpada
larvele intră dintr-un corp în altul
duc mirosul de mort în mort
răspândesc otrava cenușie
cu gust de absint
clădirile se decojesc de pielea ruginită
rămân scheletele care se unesc
într-un cimitir descărnat
vântul poartă memoria omenirii
o plimbă pe străzile pavate cu uraniu
doar ca să o uite mai târziu
undeva în drum
între gunoaie și cenușă
îmi pun masca de gaze
și ies între câinii vagabonzi
să privesc
întinderea de cadavre
capetele lor au dispărut
au fost duse în casa vreunui nefericit
și spânzurate pe perete
să prezică ora exactă
la orizont figuri cu măști de gaze
strâng cadavrele
și le înfășoară în nailon
toastează câte un pahar de otravă
își îngroapă un prieten
o rudă sau un plod
și undeva se nasc plozi desfigurați
cresc să ia în brațe un mort
să îl sărute pe obraz
și să adoarmă alături de el
să nască la rândul lor
trupuri malformate
care își dau la unison
prima și ultima suflare
brașovul stă distrus
sub torente de bombe
așteaptă în zadar
ca o figură cu mască de gaze
să se ridice dintre ruine
iar eu mă întorc în casă
și-mi fixez ochii pe craniul
spânzurat
este ora –
Leave a comment