bolnavii liberi

țara mea

locuiesc în obsesiei numărul 6, la capătul străzii.

țara mea are o suprafață de 16 metri pătrați

și se învecinează la nord cu ziua de salariu.

în rest, hotarele ei se varsă în fereastra

ce dă înspre parc.

când situația cu banii e albastră

îmi place să îmi petrec crizele în fotoliul roșu,

încălzindu-mă la lumina unui bec băut.

am terminat-o cu fericirea în tramvaiul 14.

aveam creierul bântuit de amor

când am stors din telefonul mobil:

„viața se bea dintr-o rană deschisă.”

și era toamnă și frig.

supraviețuiesc vântului de miazănoapte, aici,

în obsesiei. nu mă vait. chefuiesc pe fond nervos.

descopăr în mine febre și negre tăceri.

uneori stau gemuit cu genunchii la piept,

spun o rugăciune incredibil de greșită.


ma tristesse

într-o zi cineva va lovi liniștea cu un strigăt

și aproape că vulturii se vor speria în amurg.

imediat un om de nimic își va vinde

cărțile, prietenii, țuica.

trupul meu va fi biruit de un sentiment seral,

mă voi rătăci prin sărbătorile altora. va ninge.

nu îndrăznesc să te întreb ce ai găsit sub dărâmăturile

vântului. sunt bănuit că o să plâng în fotografiile lui.

va ninge și tu, insuficient de entuziasmată,

vei strânge zăpada în pumni. vei arunca bulgărele

spre mine și el va purta ochii tăi. vei striga,

un strigăt prea fărâmicios ca să te facă reală.


pe strada aceasta

pe strada aceasta întotdeauna e foarte

târziu, iar în cea mai de jos oră a nopții

poți merge cu vinovățiile la vedere.

pe stâlpii de iluminat sunt lipite afișe

pe care stă scris: „vând melancolie

cu domiciliul stabil în obsesiei nr. 6.”

mă întorc acasă cu fruntea rănită.

mi-e limpede că lacrimile mele

sunt notele de subsol ale singurătății.


confesiune

stăteam în frigul privirii lui

și spuneam:

în creierul meu se va găsi un cimitir de pisoi.

în creierul meu se va găsi o locomotivă cu aburi

care a tras după ea copilăria, și cuvintele, și lupii.

un infinit mic de argilă însângerată,

creierul meu, o floare strivită.

stăteam în frigul privirii lui

și spuneam:

viața e făcută din jafuri mărunte.

viața e o femeie căreia i se urcă

în ochii deschiși

o mirare cu aripile desfăcute.

viața e păcatul meu favorit.


Poeme din volumul bolnavii liberi, în lucru.


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *