Bradul

(Anda Vahnovan)

Bradul

orice, doar să nu împodobească bradul

atât mi-a zis

pomul doldora de luminițe și jucării

îi amintea de scările reci ale blocului

în care o uita flămândă maică-sa bolnavă psihic

ce refuza să își ia tratamentul

și de unde privea cum licăresc luminile prin alte geamuri ale blocului.

orice, doar să nu își amintească acei ani

în care a fost trasă mereu de păr și învățată să stea dreaptă

cu orele

cu volume grele de cărți puse pe cap și la subsuori.

„neam de opincă” îl numea pe soțul ei când își amintea

că cele patru surori ale ei se căsătoriseră mai bine

erau, totuși, descendenți din cheaburi bogați de pe la Iași

a făcut-o din greșeală, la bătrânețe

așa cum nu înceta să îi reproșeze

și o bătea pentru orice

pentru toate neîmplinirile sale.

bradul îl împodobea cu tata, mi-a mai zis

era singurul care a iubit-o

după moartea lui am rămas ca și orfană

avea doar 10 ani

oricum, nici pe el nu l-a iubit mama

cică iubise cândva un neamț

dar într-un accident de șaretă îi pieduse copilul nenăscut.

când nemții se retrăgeau

a fugit după el, să o ia în Germania

neamțul a tras, însă, două rafale

doar așa a convins-o să plece

și o bătea pentru orice

și pentru acel copil și pentru neamț.

tot ea a îngrijit-o până la final

și a iertat-o

dar nu poate

nu poate nici până astăzi

să împodobească bradul…

---