„Când visam să mă fac actor, de prin ciclul doi al şcolilor primare, până hăt spre terminarea liceului, când subit am decis să mă fac scriitor, visam la Bucureşti.”

(Gellu Dorian în dialog cu Dumitru Augustin Doman)

Dumitru Augustin Doman: Dragă Gellu, de ce Botoșani, de ce nu București, de ce nu Paris?
Gellu Dorian: De ce nu New York, unde chiar aş fi putut rămâne în cele zece ocazii care mi s-au oferit? Întrebarea este de ce Coşula? Când visam să mă fac actor, de prin ciclul doi al şcolilor primare, până hăt spre terminarea liceului, când subit am decis să mă fac scriitor, visam la Bucureşti. Şi chiar am avut două tentative de a mă aşeza acolo. Dar, vorba lui Nenea Iancu, căldură mare monşer, lume multă, oameni puţini! Şi astfel capitala noastră, plină de tot felul de promisiuni, a rămas un fel de Mecca la care nu mă închin, ba chiar îmi fac cruce că nu am decis să rămân acolo. Prin urmare, Botoşanii, dar nu ăla pe care-l ştii tu, adică urbea asta reală, plină de tot felul de meschini, ca peste tot de altfel, ci oraşul acela din visul meu în care locuiesc, în care văd o Casă a Poeziei, în ea cu tot ce trebuie de ştiut despre Eminescu, cu un amfiteatru al cititorului de poezie în Centrul Istoric, dominat de o statuie măreaţă a lui Eminescu, oraş vechi plin de beciuri supraetajate, cum numai în vis poţi vedea, cu oameni civilizaţi, iubitori de carte şi poezie, în oraşul acela am decis să rămân şi să constat acum că de fapt în el, din cauza lipsei totale de iniţiative administrative actuale, nu voi locui niciodată. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.