Carmen Florea în dialog cu Romeo Aurelian Ilie
Romeo Aurelian Ilie: Doamna Carmen Florea, conform profilului dumneavoastră de Facebook, sunteți redactor la Revista Golan, PR și organizator de evenimente la Cărturești și editor al site-ului filme-carti.ro. Cu alte cuvinte sunteți un promotor cultural multilateral dezvoltat, cum puțini mai sunt în piața culturală de la noi, fapt pentru care în primul rând aș dori să vă felicit. Cu care dintre aceste preocupări vă simțiți cel mai confortabil? Dacă ar fi să rămâneți cu una singură pe care ați alege-o și de ce?
Carmen Florea: Mulțumesc! Nu aș putea alege una singură și am să explic de ce. Postura de redactor îmi oferă șansa de a recenza cărțile care îmi plac și de a le recomanda, îmi facilitează legătura cu alți cititori cu care probabil altfel nu aș reuși să mă conectez, dar și interacțiunea cu alți pasionați de cărți, cu care fac schimb de impresii. E o colaborare de suflet, de peste opt ani, la care nu sunt pregătită să renunț, chiar dacă timpul nu îmi mai permite să scriu atât de des cum o făceam la început.
Pe Facebook am destul de puțini prieteni, numărul lor crește încet din motive subiective, și nici nu petrec foarte mult timp online. Chiar încerc să îl reduc, pentru că prefer interacțiunile face to face. Aici ajung la partea de PR, unde pot să creez legături direct, atât eu și cât și între scriitori, promotori culturali, jurnaliști, cititori. Pot să implementez proiecte legate de carte, de citit și creșterea interesului pentru lectură, proiecte pentru zona de poezie (cum este Poetic Hub, pe care l-am lansat anul acesta sau evenimentele de la Street Delivery 2023, parteneriatul cu FILIT și lista ar putea continua), promovare pentru volume care sunt valoroase, dar nu au parte de suficientă expunere, dar și să fiu parte activă din evenimente care creează legături între tinerii cititori și cei care le scriu. Am demarat câteva proiecte și pe zona muzicală, încerc să creez o tradiție la Carusel, unde am librărit cu mare, mare plăcere vreme de cinci ani, un concert/recital pe lună, cu muzică mai puțin comercială și, ca atare, mai puțin promovată, dar și proiecte legate de zona de film, prin conexiuni cu reviste de profil, cu distribuitori naționali, și realizarea unor parteneriate cu festivaluri de film deja consacrate, în special în București.
Cu Revista Golan colaborez din vara asta, m-a atras politica editorială, temele alese pentru fiecare număr și abordarea lor de către redactorii care deja colaborează de mai mult timp. Faptul că este o revistă independentă, care nu impune reguli nici despre cum, nici despre ce să scrii, dar și membrii echipei, care garantează calitatea textelor, au fost de asemenea motive să vreau să fac parte din redacție și să încerc să extind comunitatea celor care cumpără și citesc revista. O urmăresc de când a apărut și am considerat apariția aceasta un act de curaj, pe care am decis să vreau să îl susțin și altfel decât citind-o. A fost o mare bucurie să fiu acceptată în echipă.
Recunosc, eu vă știam doar ca PR la Cărturești, deși am crezut mereu că sunteți librar-șef, pentru că de fiecare dată când intram în librărie, erați practic peste tot. La rândul meu sunt fost librar cu state de plată destul de lungi, ce-i drept într-un alt lanț de librării din București, deci în principiu știu ce presupune munca într-o librărie. Dar tot sunt curios să știu ce înseamnă pentru dumneavoastră munca din Cărturești Carusel? Cât este plăcere, cât este oboseală și stres?
Am fost, cum spuneam mai sus, librar star la Carusel (nu am vrut niciodată să fiu librar șef), vreme de cinci ani. Mi-am dorit foarte mult să lucrez într-o librărie, să am una, de fapt, dar, pentru că am navigat cu sau fără voie către alte domenii profesionale, și pentru că știm cu toții, librăritul nu oferă mari satisfacții financiare, acest job a rămas multă vreme doar o posibilitate. Până când am făcut o pauză în carieră, mi-am luat mai mult timp pentru mine, în urma închiderii redacției la care lucram în 2018, și am rămas doar cu o colaborare ca grafician. Începusem să lucrez la un proiect de librărie online, aveam planul și cumpărasem domeniul, care se numea Bookinista, dar am văzut că se căuta librar pentru Verona și am aplicat. Am fost chemată târziu, nici nu mă mai așteptam și mi s-a spus că nu mi se poate oferi un salariu conform specializării care reieșea din CV, mult peste cerințele postului. Am acceptat, pentru că îmi doream să fiu printre cărți, la propriu, dincolo de biblioteca pe care o am adunată acasă. La Verona însă exista deja un librar excelent, Nicu, așa că am fost repartizată la Carusel. Inițial am fost puțin dezamăgită, pentru că mi-au plăcut mereu cuiburile de citit din Verona, zonele dedicate, iar în Carusel era un mare spațiu deschis. Însă m-am îndrăgostit repede de lumina și oamenii din Lipscani, de forfota permanentă, de ritmul nebun din librărie, de cei minim 10 km pe care îi parcurgem zilnic acolo pe scări, culoare, depozite, pe etaje, și nu am mai plecat de acolo.
Am creat multe legături frumoase, atât cu echipa, cât și cu cititori, ocazionali sau fideli ai librăriei, dar și cu scriitori pe care i-am invitat să fie mai prezenți, să ofere autografe, mesaje, am început să fac evenimente și să propun rafturi tematice, m-am implicat în partea de achiziție și ușor am fost atrasă tot mai mult de proiecte pe care nu aveam timp să le dezvolt suficient în librărie. Așa că a trebuit să renunț, cu greu, și din cauza unor probleme de sănătate, la partea de librărit, pe care o declar una dintre cele mai frumoase din ce am trăit până acum.
Au existat și momente mai puțin plăcute, un client nervos, nemulțumit, care vine în librărie cu niște pretenții nefondate, un autor care nu și-a găsit cartea și jignește librarii, probleme cu volumele care nu ajungeau la timp în librărie, avize de verificat, stocuri eronate care trebuiau reglate, colegi care uneori nu respectau munca pe care o depunem în realizarea unor zone și rafturi, dezinteresul unora dintre ei, cantitățile mari de marfă care uneori necesită un efort fizic mare… Dar, cum spuneam, multe momente frumoase, mulți oameni pe care altfel nu i-aș fi cunoscut și enorm de multe cărți descoperite și iubite, pe care dimineața când ajungeam așteptam cu nerăbdare să le pipăi, să le miros și să le răsfoiesc. Și pentru mine lucrurile astea au cântărit mai mult decât problemele sau nervii din anumite zile.
Iar anul acesta am fost invitată la Festivalul de Poezie de la Bistrița, ediția a XV-a, să primesc premiul pentru Librarul Anului 2023. M-a bucurat și mulțumesc nu doar că l-am primit eu, ci mai ales pentru că cineva se gândește la librari, cei care ajută enorm la promovarea cărții și la consolidarea acestei legături frumoase între cei care le scriu și cei care le citesc. L-am primit nu doar în numele meu, ci și al echipei extinse de librari Cărturești, din care fac parte, și Humanitas, Seneca Anticafe, St.O Iosif, Librarium, care au mulți spiriduși și care produc bucurie nu doar de Crăciun.
Rămânând la activitatea din librărie, v-aș adresa o întrebare scurtă, dar cu bătaie, sper eu, lungă. Ce șansă mai are literatura română în fața bestsellerurilor din literatura universală? Și ca un mic bonus la această întrebare, dacă ar fi să alcătuiți un top 5 autori români, cum ar arăta?
Cred că are o șansă foarte mare, pentru că există un public cititor de literatură română, care crește continuu. Nu mult, nu repede, dar o face. Un public care citește frecvent literatură română, fără să o pună în balanță cu cea străină. O face fie pentru că vrea să susțină literatura noastră, fie pentru că are prieteni care scriu, fie pentru că a găsit scriitori buni, fie pentru că se regăsește în paginile acestor cărți și lista de motive ar putea continua. Vânzările de carte scrisă de autori români au crescut, au fost volume al căror prim tiraj s-a epuizat rapid, și nu mă refer numai la scriitori consacrați, cu multe volume deja pe piață, ci chiar la debuturi și, ceea ce sună chiar foarte bine, debuturi în poezie. Am, desigur, niște preferințe, autori pe care îi cumpăr atunci când publică ceva nou fără să mai stau pe gânduri, pentru că am încredere în textele lor deja publicate, rezonez cu modul în care scriu, dar să dau niște nume ar însemna să le fac o mare nedreptate celor pe care îi descopăr cu plăcere pe raft, fără să știu mare lucru despre ei, și cu care plec acasă și încerc să creez legături. Din cauza asta profilurile mele de Insta sau Facebook sunt pline, sau invadate poate că-i mai potrivit, de recomandări. Vreau să împărtășesc asta. Și sunt multe cărți scrise de autori români.
M-aș întoarce puțin și la activitatea dumneavoastră de la Revista Golan. Știu că este o revistă foarte tânără, dar care s-a impus deja foarte puternic în peisajul editorial cultural românesc, în mare parte datorită tenacității redactorului-șef, Anca Zaharia, dar de bună seamă că și a întregii echipe. Ce v-a determinat să vă alăturați acestui proiect pe care l-aș descrie în primul rând drept unul curajos, referindu-mă, mai cu seamă la temele fierbinți dezbătute în paginile sale?
Da, cum spuneam mai sus, este un proiect nou, curajos într-adevăr, în care am mare încredere. Am explicat puțin ce m-a determinat să aleg acest proiect din cele care deja sunt pe piață, unele chiar au mai mult succes, dacă mă refer la vânzări și sunt mai prețuite și de redactori, pentru că articolele sunt poate mai bine plătite și au parte de mai multă vizibilitate. Dar mie îmi plac proiectele independete, proiecte la care pot să pun umărul și pe care le pot ajuta să crească. Proiecte care au alte mize, și la care nu scrii pentru onorariu doar, ci pentru că vrei să produci o schimbare. Aici ajungem la temele poate nu fierbinți, ci uneori dificile și delicate, pe care le propune. Prima mea participare la ediția tipărită Golan, din toamna aceasta, este un text despre rușine, care pornește de la volumul lui Roxanne Gay, Foame, trece prin câteva experiențe personale, și lansează câteva întrebări cu bătaie lungă, cum spuneai tu: Cât de mult ai înțeles despre viață când aveai 12 ani? Cât de multe știai despre corpul tău în schimbare, despre sexualitate și consimțământ?
Am aflat de curând că sunteți născută într-o zi de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. V-a influențat în vreun fel acest aspect sau ați privit mereu totul ca pe o simplă coincidență? V-a făcut să vă simțiți mai patrioată sau dragostea de țară ar fi fost aceeași indiferent de data nașterii?
Am privit totul ca pe o coincidență. Nu sunt mai patrioată decât cei mai mulți, de fapt, poate sunt mai puțin decât ar trebui. Mă simt legată de natură, de pâmânt, nu neapărat de pământul României. Când eram copil, îmi era puțin ciudă că trebuia să împart urările cu toți românii, că trebuia să mergem la paradă și abia după să mâncăm tortul meu. La paradă nu mai merg, tortul s-a transformat într-o prăjitură de casă pe care o împart cu cei apropiați, iar urările cu toți cei care își aduc aminte și de mine de 1 decembrie. Și e foarte bine așa.
A sosit și momentul ultimei întrebări, cea tip clișeu. Ce proiecte culturale intenționați să mai desfășurați sau să mai susțineți în viitorul apropiat? Vă gândiți la noi colaborări sau rămâneți deocamdată la cele vechi pe care doriți să le fortificați?
Mai totdeauna am în plan ceva nou. Așa funcționez de multă vreme. Prioritatea este Poetic Hub, pe care vreau să îl cresc și să îl diversific, un proiect nomad implementat în Cărturești, care susține poezia contemporană, mai ales nedebutații, am câteva idei pe care le voi implementa de anul viitor. Apoi există câteva discuții legate de o colaborarea nouă cu o editură românească, tot pe zona de autori români, promovare, publicare, evenimente; și un proiect-surpriză, pe care îl voi lansa în ianuarie. Îl demarez prin Cărturești, în colaborare cu mai multe edituri, un proiect de promovare a unui domeniu care are colecții valoroase, dar puțină vizibilitate. Sunt foarte entuziasmată că am primit deja susținerea unor edituri importante și de abia aștept să-l lansăm.
Vă mulțumesc foarte mult pentru această discuție minunată și vă urez mult succes în tot ceea ce vă propuneți, atât în lumea cărților, cât și în viața personală!
Mulțumesc tare mult și eu! Asemenea!
Leave a comment