[***câtă vreme ești în rugăciunile cuiva] și [***a apărut într-o zi]

***

câtă vreme ești în rugăciunile cuiva

ochiul tău se dizolvă-ntr-un cub de ceară,

păianjeni albaștri dansează-n spirale

sub pielea rotundă a lunii de zahăr.

sper că nu te rogi pentru dragoste,

căci mătăsurile de foc se ard singure-n palme,

iar rădăcinile orașului îmbracă pantofi

să calce pe cerul gurii.

un poem cu picioare în sus

și vise de sticlă înghețate în borcane –

așa ne rugăm pentru viață, nu pentru iubire,

căci dragostea e o pasăre care-și mușcă din aripi.

închid mâna și se naște o foarfecă,

tai liniștea cu zgomot de inimi roșii,

dar în rugăciune nu se aud morți

– doar umbre care fac tumbe.

---

***

a apărut într-o zi

dintr-un loc pe care nimeni nu-l știa.

mergea încet, ca și cum învăța din nou să respire.

l-au dus în fața ecranelor,

l-au învățat să apese butoane,

dar mâinile lui căutau ceva viu,

ceva care să nu vibreze numai când cineva pleacă.

„de unde vii?”

nu a răspuns.

doar s-a uitat la clădiri, ca la niște morminte

din care n-a ieșit nimeni.

într-un final, l-au lăsat pe o bancă

sub un cer acoperit de reclame

iar el a rămas acolo, privind în jos

ca și cum între pământ și pași

ar mai fi fost ceva sfânt.

---