Un strop de bucurie
E un început de toamnă neobișnuit de melancolic, ca niciodată. Mă gândesc cum, pe vremea asta, acum mai bine de 15 ani obișnuiam să mănânc plăcintă de dovleac în casa bunicilor. Locul acela mă liniștea: mirosul de scorțișoară, grădina imensă unde te pierdeai doar uitându-te, animalele (de c
Călugărul
În căști se auzea ,,It must have been love”. Când mă plictiseam de melodiile din listă, repetate din școala generală până după facultate, preferam muzica de radio. Deși nu iubisem recent, ceva din versuri mă adâncea într-o melancolie ostilă. Roțile troleibuzului scârțâiau ca oasele unui ca
Aproape o sferă
Depinde din ce parte veneai: dacă o luai dinspre veranda casei cu grădină și priveai înainte, ai fi dat, la un moment dat, de un urcuș precum o carapace de țestoasă plutitoare. Pe vârf se aflau câțiva stropi de apă, restul se uscaseră deja. Dacă veneai din partea opusă, anume dinspre gardul alb,
[Poteci] și [Revedere]
Poteci Au început să-mi tremure degetele. Și nu cred că e de la prea multă cafea. Sau alcool. Am început să-mi amintesc de mama când era tânără, să-mi rup firele albe, să mă privesc în oglindă tot mai puțin. Îmi propusesem să nu mă cert cu tine, timp! Voiam să-ți fac două codițe, precum
Frica de oameni
Când s-a ridicat din pat, după mai bine de două ore pierdute gestionând gândurile altor oameni, s-a pişat lung şi maroniu în timp ce-şi tăia unghiile de la mâna dreaptă. Şi-a gătit o omletă cu kaizer şi ardei, dar a mâncat doar jumătate. Nu putea mesteca, o durea maxilarul şi de abia putea de
Oamenii noi
După ce fata a intrat la liceu a început să meargă la sală cu mama ei – învăța iar de dimineață, deci acum li se potriveau orarele. Sala era aproape, așa că mergeau pe jos până acolo, vorbind despre nimicuri, școală și serviciu, dar uneori și despre cum era înainte. De regulă mama nu se [&
Despre rând și cine are întâietate
Într-o sâmbătă vântoasă, cam la jumătatea postului Sfintelor Paști, doi tineri curajoși se îndreaptă spre biserică. Curajoși pentru că el și ea veniseră cu jumătate de oră mai devreme tocmai pentru a prinde rând la spovedit. Se știe că părintele la care merg ei este un om bun și iubitor d
De ce plângi?
Prima dată când a luat-o pe coajă, din câte îmi amintesc, avea vreo șapte ani și lăsase pe cineva să intre în apartament, deși nu avea voie. Era una din regulile de aur ale familiei, o suspiciune față de necunoscuți, cine știe de ce, pe care o mai are și astăzi. Stătea afară, pe bordură, [&h
Carte poștală
A ajuns acasă puțin după prânz, la birou vinerea e mereu zi scurtă, dar pentru un om fără planuri cum e ea nu e întotdeauna prilej de bucurie. De data asta, însă, după ce i-a scris că și-a luat câteva zile libere și nu știe ce să facă, capitala o plictisea cumplit, agitația de weekend [&helli
Pragul
Doamna Iustina Zamfirescu nu ieșise din casă toată iarna. Nici măcar în verandă, să simtă poezia ninsorii, de care a fost mereu fascinată. Trecea din când în când pe la ea o femeie să vadă cum se simte și să-i facă menajul minimal. Odată apărută, oricine ar fi putut constata că se împuțin