Iluzia realității
Iluzia realității se desfășoară ca un covor nesfârșit dinaintea ochilor mei. Mă chinui să privesc printre lacrimile uscate lumea din jur, pe care o simt mai lipsită de sens decât coșmarul lăsat în urmă. Se făcea că îmi creștea în piept, chiar lângă inimă, ceva necurat, care amenința să
Un veac cibernetic de radioactivitate
dinții de titan răzuiesc coaja oului de dinozaur o lumină violacee supurează în container teoriile încap într-un stick de dimensiuni subversive îmi intră ochii în orbite se scurg ca un lichid albicios omogen în care plutesc fragmente de ADN străin îmi flutură carnea pe oase ca turbată îmi dansea
Pianul alb
Pe unde îmi umblă tălpile și azi, din frumoasa Budapesta cu infinitele ei funii de sârmă împletite să susțină podul. Ca un pod a fost și viața mea. Mi se pare mai clar azi, relațiile mele au fost, nu întâmplător, apropiate cu cei iubiți de părinții lor, îmi revine în memorie fiecare poveste
Două secvențe despre Medeea din volumul în lucru
mă îmbrac într-o castitate sulimenită de folos pentru psihicul înroșit sârguincios în lunile triste ale anului când se poartă geci negurii și sacoșele de piele ecologică lăcuită unde se adună scoici ca să nu înghețe medeea le mănâncă crude numai după ce soarele apune nonșalantă ca
traume hightech
mama noastră cosmică din computerul etern duios era contaminării cu superficial trecea spre apogeu, recunosc fiecare truc, mască, simbol, sub care se deghizează noua psihoză, între câte rețele sociale sufocată, creatură a creaturii umane, fragilizată în miez de tehnologie, bază de date pe o platfo
Rochii pe umerașe aurii
Așezată pe o bancă de lângă lacul Valea Morilor, Zoia urmărește o rață care își conduce bobocii la culcare. Unul mai grăsun, s-a împleticit printre trestiile rupte de furtuna de ieri noapte și bate din aripile scurte. Rața îl cheamă neliniștită, apoi se întoarce la el, dar bobocul s-a încur
Sari, Ilarion!
O fi venit doctoru’? Să mă duc acum sau să mai aștept? Și dacă nu rezolv? Nu știu cum o să trăiesc cu asta pe capul meu… Ilarion știa că în acea dimineață medicul trebuia să fie în cabinet. Ca de obicei, nu vizita niciodată pacienții, decât dacă era vreun amărât care își dorea lămur
Poeme
amândoi astăzi câinii au rămas închiși în cușca lor largă și umedă presărată cu fecalele din ultima săptămână nu au primit mâncare de ieri dimineață nu a fost timp din păcate ne-am trezit târziu din păcate copiii s-au dus la școală fericiți aleea pietruită a ieșit bine de sub buruien
ofelia râde de ofelia
ofelia a decis în noaptea aceasta să intre trează în vis să leviteze să își părăsească trupul și să treacă prin dimensiuni astrale cum trece din cameră în cameră ofelia a decis să se dedubleze să joace dedublată la cazino să piardă tot și să se bucure de parcă ar fi câștigat ofelia a