[Selfie din viața de apoi], [Dragoste la cataramă] și [Istoria Roquefortului]
Selfie din viața de apoi Eu și Suzy ne-am pătat cele mai frumoase rochii de vară una după alta, cum urmează un trăsnet după un tunet, condamnate de univers pentru mângâierea propriului orgoliu. Dar ce terapie mai bună pentru tanatofobie intensă decât să vânezi prin buticuri și să sorbi din nect
[Beau venin și zâmbesc], [Gustul neînceputului], [Ești] și [Interior]
Beau venin și zâmbesc Am rupt bluza de pe mine, iar pe trup aveam doar răni, și sufletul mi se vedea printre coaste. Te urăsc, te iubesc! Ești veninul pe care îl beau încet, savurez fiecare picătură și sunt o fetiță bună care bea tot, nu lasă nimic în urmă. Spre deosebire de alții, care [&hell
în nuanțele pufinilor din Islanda
visa la terapii muzicaleși animații nesfârșite-ncare Moana și Maui nuîncetau să cânte(you’re welcome),la cartofii ăia paiși la înghețata cupepene galben &v.a.n.i.l.i.e,la o iubire mistuitoaremenită să traversezetimpul & spațiuldepășind galaxia-n carese scaldă planetape spatele cărei
toate poeziile pe care ți le scriu
toate poeziile pe care ți le scriuau inima prin zăpezi ce nu se lasă ninseși nici nu contează pulsul eitu nu pe mine mă cauțideși ai putea să mă recunoști după mirosul din pagini de cărțidin seri în care umblu desculță și ușoarăprin gândurile taledar ești prea ocupat să trăiești pentru
două picioare lungi
Octombrieare două picioare lungi,pășește alene printre frunze roșii și umbre moi.Pisicuța de pe colț era tânără atunci,neștiută de nimeni,ca o promisiune nerostită. Octombrieseamănă cu tine,cu tine, iubito,în anii când ne-am întâlnit —pe strada veche, cu trotuare strâmbe și felinare stin
blur
există momente pe care le trăiesc în maxim blur peachy sunsets pe care le ratez doar pentru că am capul în alți nori. e ok, se întâmplă, îmi zic: ți se mai inundă nasul, ți se mai taie banda, vise cloroform. când mă trezesc cu vâlvătaia mării în cap și n-o mai pot citi parcă-s […]
[sunt alta] și [ești alta]
sunt alta. iar el… el îmi e un luntraș cu ape limpezi ascunse la buzunarul de la piept îmi îndrumă pașii departe ne măsurăm emoția în transformări poștalionul se estompează din corsetul cotidianului odată cu încrederea prădalnică dezamăgirile să ardă cu lemnul trecut vinul să umple pa
[Patimi], [Îndulcind pelinul], [Au mai rămas trei zile] și [Trăim]
Patimi rugul vorbelor tale m-a ars lațul privirilor tale m-a sugrumat pântecul urii tale m-a înghițit rânjetul nebuniei tale m-a aruncat în abis dar n-am fost de învins. Îndulcind pelinul picături răzlețe bat în geam în ram în viață în pământ nu bat. acolo se strecoară printre firele îndră
[rodul caligrafiei desăvârșite], [o creație a lui Picasso], [cu esență de portocale] și [memorator biped citadin]
rodul caligrafiei desăvârșite cineva (nu dau nume) i-a spus că mai scria printre picături iar el începuse să aștepte ploaia ca să-i vadă rodul caligrafiei desăvârșite, aceeași i-a spus și că &n
[Mă urc], [De câte ori], [***], [Ceremonii de celebrare], [***], [***] și [***]
Mă urc Ca să ajung să te sărut, mă urc pe același scaun de 30 de ani. Urmele tălpilor au sculptat lemnul, dar tot mă urc pe el. Pentru fiecare sărut. De câte ori… Tigaia asta am trântit-o de atâtea ori de câte ori ai trântit și tu cu sufletul meu Dar tot mai prăjesc […]