[Centrifugă], [Ce știi tu despre frică], [Nu mă știi] și [Fugi de pe mine]

Centrifugă

De când sunt o omidă

În centrifugă,

Aburii poroși de angoasă se înșiră pe pereți.

Fiecare bulă dintr-un glob de sticlă,

E un observator spre ieri.

Printre ele

Sunt străină.

În aceste lumi paralele

tot ce-mi rămâne

e să mulțumesc.

Am învățat să-ți rup cureaua

Urechile

Ceafa și ochii

Cu caninii de sus

sângele tău m-a botezat în

Kitsch si dramă.

Paraziții intestinali și lucrurile ca acestea

Rămân permanente.

Îmi ating părul și trag.

disting lucrurile pe care mi le-ai furat

De mine.

Am demonstrat regresul feminismului în 7 zile

În care am ordonat tăcerile și aerul saturat

În(tre) cavitățile noastre.

Ce rămâne în mâinile noastre când ne atingem.

Pacea noastră zdrobită în mojar.

În durerea fiecăruia există credință.

Tu în tine. Eu în centrifugă.

---

Ce știi tu despre frică

De fiecare dată

Doar părți răsfirate printre firele electrizate

Portrete ale unei iubiri slabe

Sub lumina interogatoriului.

Construiesc turnuri

din țigări înmuiate în lapte

Ca să-mi amintesc de fragilitate.

Sunt lucruri acolo de care nu mă pot ascunde

încercările de a scăpa de oglinzi

În care să observ obsesia celor 16 ani

Mai ridați ca acum.

Îmi dau palme

Ultimul lucru în care poți crede e că

nu vom scăpa vii

și

Asta e cea mea bună soluție.

---

Nu mă știi

Atunci

Ți-ai dat seama că locurile de joacă

 sunt o minciună.

 ne ascundem în spațiile inexistente

Dintre corpurile noastre

 timpul când se vor găsi unul pe altul

se ascunde printre picioare

Și nu va mai fi loc decât pentru

O singură existență.

Acum suntem mici

Încă ne dibuim lucrurile celuilalt din noi

ne împrumutăm

Pe durate limitate

de teamă că

Vom rămâne acolo.

Unde se începe și se termină

E aceeași întrebare despre lume

Pe care ar trebui să ne-o punem.

Aici totul e în ordinea unor lucruri nespuse

Și noi în mijlocul lor.

---

Fugi de pe mine

Lasă jaluzelele jos

Doar întunericul într-o tăcere kilometrică.

Trăim peste pădure

Peste drumuri secate de realitate.

Speranța blamată și târâtă într-un pat comun al desfrâului.

Când s-a pecetluit gingășia și frica

Am renunțat la dragoste și la a o mai vedea.

Nu conving apăsările și nerăbdarea.

O frumusețe banală a tinereții cerșește din colț

Și dacă tot pentru ce mai prăfuiesc străzile hăului

A rămas pe hainele tale.

Oamenii își șterg viața din chaturi

Iar eu mă duc să fac un duș.

---