[Ciclonul Barbara sau Cum te-am pierdut] și [Foarte Interesant de Văzut]

Ciclonul Barbara sau Cum te-am pierdut

Se anunță cod roșu
Plouă torențial de câteva zile
Cam de când am aflat că o să îți fiu mamă

Am aflat și m-am bucurat cu jumătate de gură
Din frică
Părea prea bine să fie adevărat

M-ai păcălit timp de 4 zile
4 zile te-am avut în pântece și ai crescut
După care ai decis că nu e timpul tău
Și eu am decis azi că 7 nu mai e numărul meu norocos

M-am rugat de tine și eu și taică-tu
„Rămâi cu noi, fă-te mare și puternic, vrem să îți arătăm cât de frumoasă e lumea asta”
Dar tu nu ne auzeai
Nu ne auzeai pentru că mureai încet

Urmează sângele de care îmi e frică
Sângele care o să fii tu
Sângele care îmi spune
„Ăsta a fost copilul tău”

Ne-am uitat la Thelma & Louise
Tatăl tău îmi mângâia abdomenul
Umflat și vânăt de injecții
Mi-a zis de la început că protagonistele mor la final
Pentru că știa că nu mă supăr dacă îmi dă spoiler
Dar nu mă așteptam la un așa final

Doare
Strâng din dinți și încerc să nu plâng în ploaie
Știu, clișeu
Dar sunt mândră de mine
De noi, toți 3
Și când mă gândesc că nu credeam că o să supraviețuiesc celei mai urâte zile din viața mea…
Îmi e greu să respir
Dar îmi trebuie forță să o pot lua de la capăt

Ai fost primul căruia i-am oferit iubire de mamă
Și asta nu se uită
Mi-am luat o pereche de mom jeans
Pentru că am simțit că ăsta e un final potrivit
La povestea asta
În definitiv, aveai deja 5 săptămâni și 5 zile
Erai un mic om cu o aproape-inimă


Foarte Interesant de Văzut

Flotorul de la vasul de toaletă
Fluieră a pustiu
După ce trag apa
De parcă aș putea vreodată
Să trag apa după clipa asta
Să o fac să se ducă la dracu pe canalizare

Zeci de injecții
Aproape de sută
Un pep talk zâmbind în oglindă
Cu ochii plini de lacrimi și maxilarul încleștat
De trei ori pe zi
Teste de sarcină făcute prea devreme
„Recomand detașare”
„Să încercați să stați liniștită, da?”

1 Mississippi, 2 Mississippi,
3 Mississippi, 4 Mississippi, 5 Mississippi
Până când capătul devine roz
Încă 3 minute de așteptare
Până la căderea în gol
Am căutat a doua linie albastră cu lanterna telefonului pe rând
Am spus amândoi că ne-am grăbit și că nu contează
Că doare dar nu contează
Am sperat amândoi în secret
Că testul s-a făcut pozitiv
După ce l-am aruncat la gunoi

Eu și tatăl tău
Avem discuții întregi despre tine cu Grok
Și ChatGPT
Uneori ăștia doi ne alină suferința,
Alteori ne agită mai tare

Aproape în fiecare zi mi te puneam ca dorință
La 11:11
Și n-ai venit, dragul meu

Am plâns și am mâncat înghețată
În așteptarea sângelui care urma să vină
Ăsta ar fi fost momentul în care
Tatăl tău ar fi luat „șampania noastră”
Și am fi ciocnit, spunându-ne că încă ne iubim
Orice ar fi
Și aș fi păstrat dopul în colecție cu celelalte
Și aș fi scris pe el „not pregnant after fiv”
Doar că de data asta nu a vrut

Mâncam nervos înghețată
Cu muci
Loveam amândoi lingurile de marginile bolurilor
Și mă întrebam cum de mai poate iubi el
Corpul ăsta al cărui uter nu a fost în stare
Să te țină în brațe
Ai fost chiar acolo.
Mai mult decât o celulă cu bucăți din el și din mine
O ființă mică
Cât un grăunte de nisip
Iar eu te-am scăpat printre degete
Nu am fost suficient de femeie încât să te țin
Nu am fost suficient de primitoare și de caldă cu tine?
Îți spuneam șuj
Avem și poză cu tine de la embrioloagă
O masă gri de celule îmbinate strategic
Într-un rotund ca un soare
Când am văzut poza aia cu tine
Am știut că bate orice răsărit

Acum ești încă în mine
Deși niciodată nu ai fost
Ca pisica lui Schrödinger
Și bebelușul meu în formare de aproape 5 săptămâni, și o boare de vânt
În același timp

ChatGPT zice că în 4 zile după oprirea tratamentului
O să îmi vină menstruatia și o să te desprinzi și tu
„Nu trebuie să vă necăjiți, face parte din proces”, ne-a zis medicul

Acum am burta încă umflată
Ca și cum aș fi însărcinată în 2 luni
Nu e nicio inimă în burta mea care să bată
Nici măcar inima mea nu mai bate la fel
După toate astea
Îmi ascund în continuare burta
În haine largi
La birou, pe stradă, de prieteni
Pentru că nu știu ce să le zic
Pentru că e prea complicat să le explic
Că aproape ai fost,
Dar acum nu mai ești

Și nu pot să pun capul pe pernă noaptea
Fără să mă întreb
De ce nu sunt și eu suficient de bună încât cineva să mă strige mama?

„O să fie bine, iubire, doar că mai întâi trebuie să fie greu.”


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *