[cinci: zero trei], [cut me open] și [bărbați metalici și femei de ceară]

cinci: zero trei

aduc eu cafea 

așază-te pe pat, aduc eu mănuși sterile, seringi, un vas oval și două prosoape înmuiate în apă călduță

prosopagnozie  

îți aduci aminte din ce parte răsare soarele și cum e să fii sfârtecat de frică

fața mea devine un pixel vâscos pe spatele retinei tale 

deschide-ți toracele nu-ți fie teamă am învățat totul despre oamenii ca tine 

despre burți uriașe de pește despre cum femeile sunt doar o combinație

între magic și îngrozitor 

despre cum poți fi liber și mereu singur 

nu e nimic în deschizătura pieptului tău e atât de liber încât mă pot cuibări înăuntru

cu tot cu ceștile de cafea 

---

cut me open

bisturiu, macetă, degete lungi subțiri înmuiate în tămâie 

linia de carne dintre sâni sub care se află sternul e

boala ca un șobolan flămând 

iubirea obsesivă pentru sine, urmele de dinți de pe genunchi 

fotografiile necunoscutei cu părul înmuiat în sânge pe care le privești cu zoom și la care

te atingi

cu vârful bisturiului și

cu ochii închiși

cut me open 

la capătul trupului meu simțurile accelerează puternic 

sângele

---

bărbați metalici și femei de ceară 

obsesia chinuie – distorsionează gândul

obiectul ei e străin mâinilor

nimeni nu știe cine-i Nad – cel cu brațe și picioare lungi ca ale unui strigoi

un obiect fosforescent înfășurat cu piele 

traversez prin resturile gândurilor tale și nici măcar nu-ți dai seama, dar știu 

că mă proiectezi deasupra

ferestrei tale 

când îți bei cafeaua la 4 dimineața

ne-am născut prea departe și prea târziu unul de altul așa că

obsesia scrie în locul rațiunii 

ca o mașinărie

ce poate naște numai bărbați metalici și femei de ceară

---