Cine e Bettina?
Cu Bettina von Arnim m-am întâlnit în Muzeul Romantismului de la Frankfurt. De atunci umbra ei lungă a început să mă urmărească, întâi, insinuant și misterios, apoi, consistent și de neevitat, până am sfârșit prin a accepta că trebuie să ne împrietenim ca să înțeleg ce vrea de la mine.
Bettina Brentano a fost sora lui Clemens Brentano, acel Brentano despre care știm că a fost poet, lingvist, folclorist usw., prieten cu Frații Grimm, dar și cu Achim von Arnim. Bettina se va căsători cu von Arnim și se va dovedi un spirit neobosit, dornic de afirmare egală într-o epocă în care romantismul pare confiscat de spiritul masculin fie revoltat, fie nefericit, fie manifest în suferință, oricum, dacă nu surd la ce simt femeile, atunci destul de neobișnuit cu a le da dreptul de expresie publică pe același piedestal.
Așa că Bettinei nu-i rămâne decât să îi scrie lui Goethe, dar îi scrie mai ales mamei lui scrisori lungi, detaliate, despre întâmplări, călătorii, stări și despre prietenia și apoi dragostea pe care o simte sau zice că o simte, că nu suntem siguri, pentru Goethe.
Într-una dintre ele, îi povestește cum, aflată în vizită la Goethe, nu are răbdare să stea pe canapea și, la invitația lui de a face ce simte, îi sare de gât și i se așază în poală. Scrie scrisori, lungi și pline de devoțiune (fie pentru mama lui Wolfgang, fie pentru Wolfgang) întâi mamei, (care i le dă și fiului) și apoi, când drumul a fost deschis, și fiului, iar marele om va înțelege până la urmă afecțiunea copleșitoare a copilei Bettina. Îi ia mult timp până să aleagă tonul cu care să răspundă acesteia, întâi îi scrie un fel de răvașe, apoi scrisori mai lungi, mici șarade sau sonete pentru neobosita Bettina, cea care semnează deseori „copilul tău”, dar și „inima ta, cea care te iubește”. După prima lor întâlnire, Goethe nu a notat în jurnal mai nimic, ci doar „Mamsel Brentano”, dar până la urmă, asediat de atâtea scrisori de admirație, se obișnuiește cu poziția de zeu în viață. Nu îi scrie cu la fel de mare afecțiune, dar nici nu se arată insensibil. Bettina cea de numai 20 de ani i-a scris scrisori lui Goethe din 1807 până în 1811. Mai târziu le va publica sub numele ei, cu titlul Schimb de scrisori între Goethe și un copil.
Știm din Nemurirea lui Kundera că Bettina nu e animată neapărat de o iubire adevărată pentru Goethe, ci doar de aspirația la nemurire – dar că oricum ei îi este rezervată nemurirea minoră, nu cea majoră, care e destinată doar oamenilor mari, deci ea va avea parte de o nemurire mai mică, obținută dintr-o lovitură cu mantinela, am zice noi – de care pare să nu-și dea seama.
Aspiră Bettina să rămână în istoria lumii? Fapt este că își leagă deseori, din calcul sau din admirație, firele destinului propriu de cele ale marilor bărbați. Când nu e Goethe, e Beethoven. Schimbul de scrisori e mijlocul. Chiar alert. Și, când nu e cu Goethe, e cu mama acestuia, Aya. Cert este că Bettina publică această stufoasă corespondență în nume, efort și beneficiu propriu. Eu am făcut cartea asta, eu am muncit scrisorile acestea, pare să spună, mie mi le datorați, pare să strige mut de sub fiecare rând. Goethe îi mulțumește că îi scrie, îi cere să nu-l evite în drumurile ei, sunt prieteni, nu mai e de tăgăduit. Nu plantează Bettina un păr de ziua lui Goethe? Nu așteaptă ea să vadă cum înflorește sau dacă face fructe? Scrisorile îi dezvăluie marea afecțiune către Goethe și rămâne deschisă întrebarea dacă pasiunea a avut ea loc și în realitate în exact acea măsură în care apare în scrisorile ei.
Bettina avea preocupări înaintea timpului său, scrisorile ne-o arată dezinhibată și cu un comportament emancipat, dar avea oare șansa să o arate altfel decât însoțindu-și numele de cel al bărbaților mari din vremea ei?
În mai 1810, când Bettina avea 25 de ani și Beethoven, 39, se duce să-l viziteze. Intrare impetuoasă. Beethoven o privește cu încântare – era, în definitiv, prietena lui Goethe, căruia îi admira poeziile, mai ales pentru ritmul lor. Bettina va povesti , tot într-o scrisoare, că s-au plimbat într-o grădină înflorită. Și că au mai fost și alte plimbări. Extatica Bettina, fiica gândurilor mari și a razelor mărețe, îl va descrie pe Beethoven cu vorbe mari, dintre care nu lipsesc „sublim”, „magnific” „armonie” etc.
Va compune Beethoven pentru Bettina un lied sau e doar rodul imaginației ei? Este oare Goethe autorul diverselor sonete prezente în scrisorile lui Goethe către ea (sau în cele înmânate mamei Elisabeth ca fiind pentru Bettina)?
Ei? Cine e Bettina?
Mama Bettinei, Maximiliane La Roche, (prietenă ea însăși cu tânărul Goethe între 1772–1774), se va căsători cu marele comerciant Peter Anton Brentano. E în Bettina oare glasul iubirii neconsumate a tinerei Maximiliane pentru Goethe sau vreo ironie a destinului, o intenție revanșardă sau un joc al destinului incriptat ereditar?
Îi scrie Bettina scrisori lui Wolfgang Goethe pentru că pasiunea pe care o simte pentru marele om este irepresibilă sau pentru că are în codul genetic darul epistolar moștenit de la bunica maternă, Sophie La Roche (mama mamei sale), autoarea romanului epistolar Die Geschichte des Fraeulein des Steinfern?
Chipul ei apare pe bancnota de 5 mărci a Germaniei.
Bettina avea 54 de ani când scrie cu mâna ei: Ultima iubire. Un volum epistolar necunoscut – corespondență cu Julius Doering. Dumnezeule mare, la 54 de ani încă iubește.
Își trăiește Bettina iubirile numai în scris? Sau și în scris? Am multe întrebări pentru ea.
Cred că de aceea mă și urmărește peste tot, îmi scoate în cale fel de fel de semne și urme.
Era oare în concurență cu fratele ei, Clemens Brentano? Student la Jena, prieten cu Schlegel și cu Tieck, ajunge unul dintre promotorii romantismului german cunoscut mai târziu ca Romantismul de la Jena, iar mai târziu, la Heidelberg, unde îl cunoaște pe Achim von Arnim, cu care va alcătui culegerea de cântece populare Der Knaben Wunderhorn (Cornul fermecat al feciorului). Clemens Brentano este cel care îi va ruga pe frații Grimm să culeagă folclor. Scrie povestiri fantastice, piese de teatru, are o viață tumultuoasă, romanțioasă, e un spirit romantic per se, are un caracter sensibil și o fire capricioasă, va suferi de melancolie și depresie și va cădea în misticism. Prietenul lui Clemens Brentano, Achim von Arnim, va deveni soțul Bettinei. Îl va fi iubit oare Bettina pe Arnim?
Bettina e Bettina. Ea iubește doar cu avânt. Furtună și avânt.
Nu-și consumă în timpul vieții toată energia de care e în stare. Iese din trecut și bântuie și azi pe cine îi iese în cale. Pe mine în mod sigur.
Din volumul Un ochi afară și altul înăuntru.
Leave a comment