[Cine ești], [Cine sunt], [Iartă-mă, îngere!] și [Mă strânge cerul]

Cine ești?

Cine ești?
ai putea fi un oarecare?

Te-am văzut

cum ți-ai întins aripile
și-atunci am înțeles,
ai putea fi o pasăre sau un înger.

---

Cine sunt?

Am tras într-o zi de șiretul lumii

și-ndată au început să cadă clipele

una peste alta.

S-au dus în râuri și-n văi

și în sute de case

încă mai cotrobăi prin colțuri de odaie

poate s-au ascuns de furtună.

Când scap din mână o oră

se transformă în lut

când caut în palme secundele

nu mai știu cine sunt.

O bucată de cer pierdută pe pământ.

---

Iartă-mă, îngere!

Iartă-mă, îngere,
azi-noapte am încurcat dorurile;
am luat de la tine azur din iriși

și-am pus peste verdele meu.

Dacă dintr-odată vei orbi,
iar mie îmi vor zvâcni râuri din privire,
din cauza asta va fi!

---

Mă strânge cerul

Mă strânge cerul,
iar norii-mi curg în oase
vântul îmi bate în piept.
Cad. Mă ridic.

M-apleacă luna,
stele mă prind de mâini.
n-am tocuri lungi,
am pantofi din pământul de ieri.

Mă-ntoarce dorul,
soarele-mi zgârie tâmpla.
ce să-ți dau, cerule?
ca să-mi rămână clipa?

---