Comuniune arhetipală

(Andrei Mocuța)

O bună parte din viața tăinuită a poemelor lui Ovidiu Baron din volumul Pâinea uriașilor se desfășoară sublunar sau terestru, în păduri bătrâne sau misterioase, clocotind de energii ascunse sau ajunse pe punctul de a face implozie din cauza presiunii exercitate de memoria afectivă. Ovidiu Baron este unul din poeții destul de rari care au presimțit și au încorporat în text filonul unei sensibilități nealterate. Poetul devine el însuși purtătorul unei ordini ancestrale pe care o depistează simplu, cu o bucurie abia disimulată. Ușor discursiv în demersul său, el se înfruptă din universul insolit al comparațiilor, preluate direct din realitatea rurală. Fiorul vertijului cosmic, tropismul liric, ca manifestare a unei atracții permanente spre simboluri, se insinuează subtil în jurul reculegerii și a candorii poetului, care consemnează, precum un nostalgic întors la esența originară căruia i s-a inoculat morbul civilizației, senzațiile stârnite de cadrul rustic, de misterul pădurii, de repetiția anotimpurilor, de fragmentele unor ritualuri pierdute sau de amintirea copilăriei. (…)

---

(Ovidiu Baron, Pâinea uriașilor, Casa de pariuri literare, 2022)

---

Pentru a citi tot articolul dă click aici.

---