Concert de tăceri

M-am trezit dimineața

ca gândacul din 

Metamorfoza lui Kafka

vreau să cobor din pat

dar nu mă lasă

traficul din minte

mereu aglomerat.

E ora când știe că vin acasă

e ora când știe că ceasul e spart

pierdut ca vântul

care nu se mai întoarce

aruncat ca valul

retras în larg.

Aud tot soiul de nerozii

vecini cu păianjeni, furnici și șobolani

doar lumina soră cu noaptea

mai poate străbate

tot ce e fum.

Sunt țipăt tăcut

în largul tăcerii

purtat de magneți

care atrag hârtii

răsună răvașe fără oprire

în zidul iubirii

celei dintâi.

---