[Coșmar], [Ea cobora asemenea iertării divine peste capetele inocenței noastre] și [Holuri]

Coșmar

apusul stă greu ca o

mărturisire

curgând din sfera asta arsă, obosită de prea

multe certitudini

stăm tăcuți și cumva nedefiniți

o mulțime de oameni fără trăsături

o cuvertură de catran cade peste lume –

un refugiu unde-ți lași oasele, unde te întinzi

în confortul altei realități

așezați cuminți pe scăunele la marginea

frigului

așteptând ca noaptea să ne cuprindă

și să ne șteargă

---

Ea cobora asemenea iertării divine peste capetele inocenței noastre

Un dans al melancoliei cu pași

de catifea și un fior lichid pe suprafețele metalice

din jur.

Un strigăt sfâșietor rupând ca pe o cârpă

zarea și urmele rugăciunilor de ieri.

Repetăm în cor

„Dacă femeile ar striga din toată pierderea

și puterea lor, sângele ar îneca totul.”

Apocalipsa va fi eliberarea furiei concomitente a celor care

au suferit.

O apă să ne spele trupurile de falsele

profeții în care mai credem, de ecourile verilor

care încă ne ard sufletele. 

Se văd, prin pleoapele

noastre transparente, copacii goi din livezile

copilăriei și crengile ude în fulgerări ale memoriei.

---

Holuri

urăsc coridoarele astea înguste

unde pașii răsună ca niște bătăi de ciocan pe sicrie închise

pândesc hiene în umbră, vulturi fără aripi ce îmi sfâșie gândurile

mă sting de tot fără imaginea ta

proiectată pe retină

aici fiecare gest e o poveste moartă

să mă evapor

să mă destram

să dispar din artificial

în ziua marii treceri holul va geme

zidul va plânge

în urmă

un ecou tăios

zgâriind timpanele

celor care m-au îngropat

de vie.

---