Cum l-am cunoscut pe #Dumnezeu!

(Cristian Vicol)

Primul calculator l-am primit abia în 2007, odată cu absolvirea liceului, de fapt cadoul de (după) BAC, și doar pe jumătate – pentru cealaltă jumătate am lucrat câteva luni pe bandă, peste vară, la fabrica de plăcuțe electronice. A fost o victorie a tihnei, pentru că nu mai trebuia să mă deplasez până la internet cafe, dar și a banilor economisiți pe zecile de ore, săptămânal, pe care îi dădeam să mă pot juca, să conversez cu diverși necunoscuți de prin alte părți ale lumii, să ascult muzica pe care nu o aveam acasă. A fost o victorie, dar nu întru totul.
Pentru cei din generația mea, internet cafe-ul era un templu, adminii – sacerdoții, iar noi, cei lipiți de calculatoare, enoriașii unei noi religii care se scurgea în noi și prin noi cu viteza internetului. Înăuntru, în sălile lungi și înghesuite – cele mai multe arătau la fel fiind construite clandestin, prin subsoluri de case – era mereu întuneric și mirosea a electronice încinse și a fum de țigară. (…)

Pentru a citi tot articolul dă click aici.