[cumpănă], [cazanul] și [călătorie]

cumpănă

și mama ardea pe soba de fontă

în baia proaspăt vopsită

lângă cada cu apă cărată în găleți de plastic

și fiartă temeinic în două tuciuri mari în grădină

pe atunci mă adăpam îndeosebi de la o fântână îndepărtată

înspăimântat de copacul cu șira ruptă

care nu mai înfrunzise demult

de pietrele mari agățate de cumpănă

de ghizdul prea jos

complice cu chemările apei adânci

mă întorc uneori la țară și îmi caut copilăria

în podul casei și pe pământul uscat

în grajdul dărăpănat

o găsesc rumegând și o scot afară

încă păstrează un căpăstru sau o funie legată la gât

și docilă mă lasă să o duc unde vreau

am trecut cu ea prin râul rece și tulburat

desculți ni s-au umezit amândurora ochii

mi-a înghețat puțin sufletul și ei i s-au înfiorat copitele

a trebuit să mă reazăm de blana ei neagră

și să o scarpin pe beregată

apoi am dus-o în poienile secrete din pădure

a păscut iarba aceea lungă și tăioasă

îi picura sânge din gură însă de dragul meu continua să rupă

și când ne-am întors seara pe sub cumpăna lunii

avea ugerul doldora de lapte

o durea și în mintea ei se ruga să îmi fie foame

în fântână mereu se adăposteau suflete

bătrâne făceau noaptea vrăji și deochiuri

apa aia pe care o beam și în care ne scăldam

avea ceva din destinele altor oameni

din crimele lor nerăscumpărate

mai înota copilăria mea dar numai noaptea

sub luminile mici

când râul curgea limpede și negrăbit

tatăl meu se uita de sus de pe podul de lemn

ți-am zis eu că are suflet apa asta zicea

și copilăria mea aluneca zâmbitoare

printre pietre verzui


cazanul

mama lângă cazanul de țuică e un tablou pe care mi-l amintesc

cu o trăire intensă

a fost un prag al destinului când a ajuns familia aia de țigani în sat

nici nu mai știu ce vârstă aveam poate unșpe poate chiar doișpe

și un cazan de țuică a devenit brusc un ideal tangibil

și-au făcut tabără în satul de peste râu

într-o vale lângă un pârâiaș

care curgea numai când avea chef

era și o trecătoare pe acolo o potecă între partea de dincoace

și partea de dincolo de vale a satului

dacă tot facem hai să fie de zece găleți a zis tata

sau a zis mama

unul dintre ei sigur a zis

sau poate țiganii

din zece găleți de boască scoți pe puțin zece litri de țuică

din asta mai slăbuță cum se bea prin sud

dar tabloul mama lângă cazanul de țuică 

e refăcut an de an

un weekend care mă transportă acolo

la cărarea cu punte peste pârâiaș

care leagă acum doar sinapsele mele

un versant și altul al memoriei

pentru că sătenii au îngrădit-o au tăiat-o în două

au împărțit-o

au uitat-o cu totul

uite îi spun fiului meu cam de vârsta ta eram când s-a făcut

cazanul ăsta numit și alambic

aha zice el și?

pui borhot din ăsta în el – îi arăt –

vai ce pute exclamă copilul

prin fierbere se evaporă alcoolul se duce pe țeavă

până la răcitor unde se produce procesul invers

aburul devine lichid

și curge în găleata aia

pot să gust? mă întreabă

și-i spun că știe deja răspunsul

mai demult nu eram așa stricți intervine mama

de lângă cazanul de țuică

puteau copiii să guste și să știe de toate

că dacă nu erau bune nu le lăsa dumnezeu

dar trebuie s-arunci ce curge întâi mai zic eu

că e otrăvitor

ce prostie mă contrazice mama de lângă cazanul de țuică

să arunci tocmai tăria tocmai fruntea 

ce-ar fi o țuică fără otravă se-ntreabă ea

gustând dintr-o ceașcă

cu ochii pe jumătate închiși

copilul râde

dumnezeu se uită în altă parte


călătorie

și când mergi acasă e o călătorie

mintea ta devine un vehicul care te duce înapoi

sau poate inima

în anii aceia în care nu știai cine ești

și memoria e o destinație

cum era grădina din spatele casei

unde mă trimitea tata când voiam în excursie

sau du-te pe râu mai zicea

e apă de munte de o mie de ori mai bună

decât apa aia sărată și stătută de la mare

în care te scalzi în zoaiele altora

pe râu dacă a trecut peste trei pietre

e apă curată

poți să bei liniștit

iar dacă o fi să te îneci

mai bine aici decât în tabără la mare

că e departe și știi cum e cu depărtările

eu am făcut armata la Galați

și abia am mai știut unde am nevasta și casa

tata s-a dus demult însă câteodată vine pe înserat

stăm amândoi pe podul de lemn

și ne curge privirea cu râul la vale

peștii sunt niște umbre jucăușe

arinii și plutele foșnesc mai abitir decât

în nopțile de furtună

dar nimic nu ne sperie

tata pare mai odihnit

oarecum melancolic

și parcă își râde mai puțin de dorințele

și de spaimele mele

mai stăm și rezemați de casă

numărăm stelele

ori vecinii pitiți după uluci

trăgând cu urechea la poveștile noastre

și tata ba vine de la Galați din armată

ba fuge de-acasă bătut de bunicul

ba se întoarce de la uzina de sodă din schimbul doi

cu punga de plastic în care ne aduce nouă 

laptele pe care ar fi trebuit să-l bea el

să se trateze de mediul toxic

și nu știu cum se face

că paharele de țuică ne așteaptă mereu pline

în pervaz

iar tata nu mai e supărat pe nimeni

nici măcar cu mama nu se mai ceartă

nu-mi reproșează că am părăsit satul

lăsându-l pe el cu toate treburile pe cap

tata e acum calm foarte calm

îmi spune cum a fost lumea pe vremea lui

și chiar dacă-l întreb

nu zice nici pâs de lumea în care e acum

iar dacă insist să mă ia cu el să arunc o privire

îmi zice să mă duc mai bine în grădina din spatele casei

ori să urc cu picioarele goale râul

că oricât de rece ar fi

tot mai găsesc o brumă de căldură și o felie de pâine

când vin înapoi


Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *