David față cu vina

Stadii, de Oana Paler, ROCART, 2023

Un programator de jocuri video își duce viața frustrată și anonimă într-un oarecare oraș din România. Încet, printr-o minuțiozitate descriptivă exasperantă, dar potrivită caracterului și meseriei sale, cititorul îl descoperă pe David, cu toate aspirațiile, ideile, păcatele și secretele conexe.

De fapt, ceea ce devine evident încă de la primele pagini ale acestui roman de debut e vidul aproape complet al acestei existențe a lui David: fără scop, egală cu ea însăși, nesatisfăcătoare pe toate planurile, începând cu cel amoros-sexual și terminând cu cel profesional.

Dacă ne-am imagina că David e închis într-un culoar caleidoscopic, pe care trebuie să-l străbată oglindindu-se în diferite ipostaze (stadii, etape, faze), pentru a ajunge la capătul celălalt evoluat, atunci va trebui să ne imaginăm golul rezultat în urma unei involuții, frustrarea și mai mare la care acesta e expus în urma eșecurilor continue pe care le încasează.

În primul rând, reflexiile în oglinda propriei conștiințe restituie imagini neadecvate social. David e un sociopat. Jocurile video, singurele despre care vorbește cu entuziasm, sunt spații identitare în care se simte mai bine decât în realitate. Spațiul digital substituie spațiul social, pe care David îl critică în permanență și la care nu reușește să se adapteze.

Nu întâmplător, într-un moment de mare rătăcire, el adoarme într-o pădure de la marginea orașului după o plimbare extenuantă: David caută în natură, fără succes, un disperat element salvator, o reîntoarcere la un stadiu primitiv de dinaintea Cunoașterii.

În al doilea, momentele sale de empatie sunt direcționate către persoane care nu au nevoie de ea, precum Vera, prietena fratelui său. Ori către persoane pe care destinul i le sustrage în mod crud și neașteptat. Cealaltă fațetă a monedei e că acțiunile sale reprobabile sunt direcționate împotriva unor nevinovați – sau vinovați de adaptare, de a-și trăi viețile „normale”, cu sens.

Romanul explorează așadar neadaptarea socială, dar și sentimentul vinii. Un eveniment grav din viața lui David, în care acesta își pierde controlul, continuă să-i bântuie reveriile. Întreaga sa viață se află sub semnul unei ispășiri, însă acțiunile lui nu par a-i oferi decât o liniște pasageră, o suspendare temporară a condiției sale de condamnat perpetuu înainte de o nouă cădere.

Este o condiție tragică, amplificată, dar e condiția omului modern alienat și singur. A omului pus față în față cu destinul său incomprehensibil, ca hoinarul din tabloul lui David Friedrich. A unui David care nu reușește să-l învingă pe Goliat fără ca, înainte, să se piardă pe el însuși.

---