[david lynch] și [lebăda neagră]

david lynch [in memoriam]

[n. 20 ian. 1946 – m. 16 ian. 2025]

e prea târziu să-ți mai pun o piatră la picioare

și oricât încerc nu pot să fiu nici pinguin nici țipăt-cântec

după care să mă recunoști peste un an

loialitățile mă storc de vlagă mă scot din mașina de spălat și

mă atârnă pe o sârmă ghimpată la uscat

în incizii calculate începe adevărata evaporare

în insuficiența flăcării în așteptarea asta fără rost în care înghit inutilități

din antologii cu picioare crăcănate

în timp ce david lynch se distilează fix azi

lăsând în urmă un abur care se aude până nu se mai aude

„fire walk with me!”

e prea devreme să-l provoc pe killer Bob la un meci de skanderbeg

el stă la pândă vânează mereu vânează în patru labe

dintre galaxii îmi sare pe degetele de la mâna dreaptă

(aia mai puternică)

are ochii tăi părul tău jocul tău de glezne

eu îl aștept știu că vine nici măcar nu îl auzi venind

se condensează în degetul tău arătător

„luând în considerare toate acestea să fii împușcat nu e atât de rău pe cât am crezut întotdeauna că ar putea fi”

---

lebăda neagră

Era o vreme când era necesar să te vedem la față

să te cunoaștem

scrâșnindu-ți numele pocit de înjurături scuipate pe ascuns

în batiste de poliester

Era o vreme când scriam

mult și repede, scriam tot ca să te asfixiem să te înnebunim, lepădându-ne de tine ca de un fluture cap-de-mort

îți îndesam în gură zborul nostru, evadarea noastră

pe drumul din cărămizi galbene

te plesneam peste față până când îți cădeau minciunile de pe limbă, mărgele de plastic ieftine ca braga

dinți de lapte care nu mai trebuiesc nimănui

asemenea unor hoți de libertate

nesătui și nerușinați

țipam din sala de spectacole:

„Al cui este rândul astăzi să fie bufon?”

știind că doar tu ai prerogativul de a juca acest rol pentru că așa cum ne-ai spus de multe ori în discursurile tale patriotarde împopoțonate cu stegulețe și cruci cumpărate de la magazinul chinezesc

acesta e cel mai important rol

e un cântec de lebădă neagră și grasă

Te-am lăsat să crezi că ești actorul principal

regizorul

scenaristul

tehnicul

croitorul

mașinistul

sunetistul

butaforul

electricianul

dramaturgul

luministul

doamna de la casa de bilete

și Nicușor care dă cu mătura pe sub fiecare scaun

Era o vreme când pentru noi era suficient să avem câte 25 de lei în portofel

știind că atât costă un bilet la spectacolul tău grețos

fă tu tabla înmulțirii ca să aflii 25 ori cât (?) costa demnitatea noastră

——————————————————————————————–

Acum e altfel

noi, jumătate, ne-am încurcat în sforile tale

și noi, cealaltă jumătate stăm și ne uităm ca trăzniți la fețele celor care arată și bălmăjesc exact ca tine

ne uităm fără un sfanț în buzunar la spectacolul mutanților

în care dușmanul nostru a devenit tot al doilea 

dintre noi

---