[De parcă], [O moarte] și [Fă-mă să te iubesc, ca să te fac nemuritor]

De parcă

Fostul loc de joacă-i acum o groapă comună,

Cadavre sunt lăsate să se descompună

Acolo unde castele de nisip se înălțau odată,

De parcă umanitatea a devenit demodată,

De parcă nici n-ar fi fost la modă vreodată,

De parcă orologiul ar fi uitat să mai bată

Cu mintea și cu inima deodată.

Ca și cum ziua a uitat să mai vină,

De parcă n-am avea proveniență divină,

De parcă ura dă viață și iubirea-i străină –

Praf de pușcă în aer, lacrimi la rădăcină.

De-ai spune că suntem născuți din incest,

Egoismul și ura s-au aprins dintr-un gest

Și-ntratât s-au iubit c-au declanșat un război

Când ura naște monștri, copii îi suntem noi.

---

O moarte

Ai murit când eu nu-nțelegeam moartea,

Știam doar că e rău, definitiv, iar tu… n-ai să mai fii.

Viața te-a lipsit de ea și m-a lăsat pe mine

Să te privesc, așa… înmărmurit.

Și eu am plâns

Și te-am privit.

Sunt ani de-atunci

Și între ei,

Am înțeles moartea și pe Kant

Și, totuși, când întoarsă-n timp,

Închid ochii

Și te revăd așa… înmărmurit,

Numai pe Kant mai pot să îl explic.

---

Fă-mă să te iubesc, ca să te fac nemuritor

Fă-mă să te iubesc, ca să te fac nemuritor,

Să plângă Chronos râuri și tu să mergi pe ele,

Să îl privești în ochi, zâmbindu-i sfidător

În timp ce îi scufunzi în lacrimi, stele.

Fă-mă să te iubesc, să fii tu peste toate,

Olimpul să ia foc, Zeus să se căiască

Și fulgerul, și sceptrul atunci să-i fie luate

Și doar la tine-n mâini să strălucească.

Fă-mă să te iubesc și-am să te fac erou,

Când lumea va muri și alta se va naște,

Toți oamenii cei noi vor ști numele tău,

În orice rând din mine, pe tine te-or cunoaște. 

---