[Despre moarte și țigări] și alte poeme

Despre moarte și țigări

Când am aflat că a murit mama

Tu nu ai plâns deloc. 

Atunci am crezut că eu

Am iubit-o mai mult.

Toată înmormântarea ai vorbit la telefon.

Atunci am crezut că doar eu

Am iubit-o.

Abia peste zece ani,

Când îți căutam camera de țigări

Și am dat absolut întâmplător

Peste portofelul tău

I-am găsit poza ascunsă într-un buzunărel.

Atunci am știut

Tu o iubești.

---

Mi se pare ciudat cum dăm morților

Doar flori vii.

M-am gândit la asta după ce la poarta cimitirului

Am văzut un buchet de flori ofilit

Călcat de o mașină.

Ar fi putut fi chiar buchetul de nuntă al bunicii,

Care zace într-un capăt de cimitir,

Cu cruce albă de metal gros deasupra capului,

Și de pe care se decojește vopseaua râncedă.

 Ar fi putut fi chiar cadou de la bunicul

La prima lor întâlnire

Un dans stângaci la clubul din sat,

De unde el a ieșit cu vânătăi.

Ar fi putut fi orice, însă e acum

Ofilit și uitat la poarta cimitirului.

La fel ca ea.

---

Paianjenul din cimitir

Acest cimitir nu are portar,

În schimb are un păianjen ce își țese pânza

Între o masă și un scaun

De lângă mormântul unui veteran de război.

Mi se face poftă de o țigară.

Aș vrea să-i cer dar am să tac.

Sper că mă va crede unul dintre morți

Și-mi va permite să rămân aici.

---